NATO a marcat, la sediul din Bruxelles, 40 de ani de la fondarea sindicatului polonez Solidaritatea

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a marcat miercuri 40 de ani de la fondarea sindicatului polonez Solidaritatea (Solidarnosc), prin dezvelirea unei copii a faimoasei embleme a acestei mişcări la cartierul general de la Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice, indică un comunicat postat pe site-ul www.nato.int .

La ceremonie au mai participat reprezentantul permanent al Poloniei la NATO, ambasadorul Tomasz Szatkowski, şi alţi membri ai Consiliului Nord-Atlantic.

Cu această ocazie, Geoană a afirmat că sindicatul şi mişcarea independente care au fost fondate la şantierele navale din Gdansk în 1980 au inspirat Polonia şi restul lumii, au unit poporul polonez împotriva regimului comunist şi în cele din urmă au contribuit la căderea acestui regim.

Reprezentantul Alianţei a ţinut să remarce că ideea de solidaritate se află şi la baza NATO: "Solidaritatea aliaţilor este fundamentul articolului 5 (al Tratatului Nord-Atlantic, n.red.). Ea întruchipează spiritul consultării, al cooperării şi al împărţirii poverii care leagă toţi membrii alianţei NATO, alianţa noastră, în cuvinte, dar şi în fapte'. Geoană a adăugat că NATO a susţinut mişcarea Solidaritatea prin angajamentul său de a împiedica o intervenţie sovietică în Polonia.

De asemenea, secretarul general adjunct a spus că dreptul fundamental la libertate şi solidaritate se aplică tuturor naţiunilor şi s-a arătat îngrijorat de violenţa folosită contra protestatarilor paşnici în Belarus.

El a accentuat că oamenii din Belarus au dreptul de liberă exprimare şi dreptul de a-şi decide propriul viitor, fără vreun amestec din străinătate. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

5 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență