O 'inimă' bionică, dezvoltată în SUA pentru testarea valvelor protetice (studiu)

O echipă de ingineri şi oameni de ştiinţă a dezvoltat o ''inimă'' bionică ce permite testarea valvelor cardiace artificiale folosite pentru a le înlocui pe cele reale, sănătoase, informează agenţia Xinhua.

Un studiu publicat în cea mai recentă ediţie a jurnalului ştiinţific Science Robotics descrie inima biologică reală al cărei ţesut muscular tare a fost înlocuit cu o matrice robotizată moale de muşchi cardiac artificial, similară unei folii cu bule.

''Inima'' bionică imită modelul fibrelor musculare cardiace naturale astfel încât atunci când cercetătorii umflă de la distanţă bulele acestea acţionează laolaltă pentru a strânge inima, similar modului în care bate şi pompează sânge un cord real, au explicat cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi de la alte instituţii.

Numeroase valve cardiace protetice prezintă probleme, precum scurgeri în jurul valvei, iar inginerii trebuie să le testeze în mod repetat, mai întâi în simulatoare, apoi pe animale, înainte de a fi studiate şi utilizate pe oameni. Datorită noii platforme, însă, inginerii pot efectua mai rapid aceste reglaje de fineţe în cadrul testelor pe inima biohibridă, reducând-se astfel în mod semnificativ costul dezvoltării dispozitivelor cardiace.

Cercetătorii au cartografiat mai întâi dispunerea fibrelor microscopice ale unei fâşii musculare bidimensionale desfăşurate din ventriculul stâng, apoi au fabricat o matrice de fibre musculare artificiale realizate din nişte tuburi goale şi subţiri, fiecare conectat la o serie de bule gonflabile.

Matricea moale constă din două straturi de silicon despărţite de un strat solubil în apă ce împiedica lipirea lor, precum şi din două straturi de hârtie tăiată cu laserul, care asigură umflarea bulelor într-o anumită direcţie, potrivit studiului.

Cercetătorii au dezvoltat totodată un nou tip de bioadeziv pentru lipirea foliei cu bule pe ţesutul intracardiac, real, al ventriculului.

S-a dovedit că atunci când cercetătorii au pompat aer în folia cu bule, la frecvenţe asemănătoare cu cele ale unei inimi naturale, inima bionică s-a contractat într-un mod similar contracţiilor unui cord real care pompează sângele prin corp.

Datorită inimii bionice, cordul unui pacient poate fi scanat înainte de implantarea dispozitivului cardiac, apoi clinicienii pot regla dispozitivul astfel încât să funcţioneze în mod optim, cu mult timp înainte de operaţie, au notat specialiştii.AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

4 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani