Olanda: Poliţia militară a tras asupra unui bărbat înarmat cu un cuţit la Aeroportul Amsterdam-Schiphol; situaţia este 'sigură'

Poliţia militară din Olanda a tras vineri asupra unui bărbat înarmat cu un cuţit la Aeroportul Amsterdam-Schiphol, unde situaţia este acum 'sigură', a informat poliţia pe Twitter, potrivit AFP.

Un bărbat a fost ţinta focurilor de armă "ale poliţiei militare la Schiphol după ce a proferat ameninţări cu un cuţit. Situaţia este sigură", a transmis poliţia militară.

Poliţiştii au reuşit să "îl imobilizeze, să îl aresteze şi să îl evacueze" pe bărbatul înarmat cu un cuţit.

Incidentul survine după ce două persoane au fost ucise şi trei rănite în două atacuri cu cuţitul care au avut loc joi în oraşul Maastricht din Olanda.

Poliţia a anunţat că a reţinut un suspect şi că nu există indicii care să sugereze legături cu terorismul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția