OMV Petrom a vândut activele de producţie din Kazahstan

OMV Petrom a vândut activele de producţie din Kazahstan

OMV Petrom a semnat tranzacţia pentru vânzarea a 100% din participaţia sa în Kom-Munai LLP (KOM) şi Tasbulat Oil Corporation LLP (TOC) din Kazahstan către Magnetic Oil Limited, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.

KOM şi TOC deţin licenţele de producţie pentru patru zăcăminte onshore, respectiv Komsomolskoe, Aktas, Tasbulat şi Turkmenoi. Producţia zilnică cumulată a celor patru zăcăminte a fost de 6,45 kboe / zi în 2019, reprezentând aproximativ 4% din producţia grupului.

Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii suspensive, inclusiv aprobarea de către Ministerul Energiei din Kazahstan, şi este aşteptată în prima jumătate a anului 2021.

OMV Petrom a intrat în sectorul Upstream din Kazahstan în 1998. Afacerea a fost stabilă, dar, în lipsa unor posibilităţi de extindere în ultimii ani, OMV Petrom a decis să orienteze activităţile internaţionale de Upstream în zona Mării Negre.

Toate zăcămintele sunt situate în regiunea Mangistau din vestul Kazahstanului lângă Marea Caspică. Cele patru zăcăminte onshore acoperă o suprafaţă totală de 86,52 km pătraţi˛, incluzând aproximativ 75 de sonde, instalaţii de producţie şi 200 km de conducte.

"Decizia ne va permite să ne concentrăm asupra regiunii Mării Negre şi să continuăm să construim o poziţie puternică în zonă, în conformitate cu strategia noastră de creştere. Am făcut deja paşi importanţi pentru extinderea prezenţei noastre offshore în Marea Neagră, intrând în Bulgaria la sfârşitul anului trecut şi câştigând o licitaţie internaţională în Georgia anul acesta", a declarat Christopher Veit, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream.

OMV Petrom are o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 798 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 6,997%, iar 21,353% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”