Orban: Salariul minim în construcţii rămâne la nivelul actual

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că salariul minim în domeniul construcţiilor nu va fi modificat.

"Din punctul nostru de vedere, nu există, în conformitate cu prevederile constituţionale, decât un singur salariu minim pe economie, nu mai multe. Acum nu umblăm nici la salariul minim din construcţii, nu umblăm nici la aşa-zisul salariul minim pentru cei cu studii superioare. Din perspectiva noastră, încetul cu încetul, prin creşterea salariului minim, se va ajunge la cifrele respective. Salariul în construcţii rămâne la nivelul actual", a afirmat Orban, întrebat dacă salariul minim în construcţii va fi modificat.

El a adăugat că, în cazul în care va fi modificată Ordonanţa 114, prevederile care vizează facilităţile pentru sectorul de construcţii nu vor fi afectate.

"În baza analizei şi a studiului pe care l-am făcut, a anula aceste facilităţi, care au fost introduse prin OUG 114, înseamnă a condamna la faliment foarte multe firme de construcţii, care, în urma reglementărilor adoptate prin OUG 114, au semnat noile contracte de muncă cu angajaţii şi nu ar putea face faţă unei anulări a acestor facilităţi, ar intra pe pierdere şi nu ar mai putea plăti salariile stabilite", a explicat prim-ministrul.

Ludovic Orban a reamintit că discuţiile privitoare la salariul minim au fost deja purtate în Consiliul Tripartit, iar creşterea va fi de 7,2%.

Orban a participat miercuri seara la Gala Star Construct 2019, eveniment organizat de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic