Percheziții DIICOT într-un caz de fraude cu carduri bancare

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov efectuează luni dimineață 22 de percheziții domiciliare în Predeal, Ploiești, Constanța și București, în cadrul unei acțiuni de destructurare a două grupări specializate în fraude cu carduri bancare.

Foto: (c) Radu TUȚĂ/Arhiva AGERPRES

Potrivit DIICOT, membrii uneia dintre grupări luau aparate POS de la bănci și, sub pretextul că ofereau servicii turistice, introducea date de carduri obținute fraudulos și încasau banii de la bănci.

A doua grupare confecționa aparatură care era montată pe ATM-uri, destinată copierii de carduri bancare.

Doi suspecți din Constanța au fost prinși în timp ce se îndreptau spre aeroportul Otopeni, ei având intenția să fugă din România.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la peste un milion de lei.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

4 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

5 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea