Peste 2.500 de pastile de fentanil și 3.000 de pastile de morfină găsite la angajatul Catena reținut de DIICOT

Polițiștii și procurorii au găsit o cantitate semnificativă de substanțe psihoactive la perchezițiile făcute în biroul ocupat de angajatul unei mari companii farma românești, potrivit surselor G4Media.

E vorba despre 2500 de comprimate cu fentanil, aproape 3.000 de comprimate cu morfină, aproape 100 patile cu oxicodonă, peste 100 cu dihidrocodeină și peste 300 de plasturi cu fentanil.

Joi, angajatul firmei care deține lanțul de farmacii Catena a fost reținut. El e acuzat că a vândut peste 11.000 de comprimate de Fentanil și Oxicodonă, cele mai puternice droguri sintetice.

El a fost prins în flagrant. Autoritățile fac verificări cu privire la modul în care firma la care acesta este angajat respectă normele legale specifice activității desfășurate.

„În cadrul acțiunii cu numele de cod „Himera”, s-a reținut faptul că, în perioada 2022 -2023 bănuitul, angajat al unui operator economic de profil, ar fi comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 de comprimate Oxycodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină”, a arătat DIICOT într-un comunicat.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin