Petrache (PNL): Firea se dedică jocurilor politice pentru Consiliul Județean Ilfov

Petrache (PNL): Firea se dedică jocurilor politice pentru Consiliul Județean Ilfov

Președintele PNL Ilfov, Marian Petrache, a criticat-o vineri pe Gabriela Firea, primarul ales al Capitalei, susținând că aceasta se dedică "jocurilor politice" pentru Consiliul Județean Ilfov, în loc să rezolve problemele bucureștenilor.

"Am urmărit cu atenție declarațiile și acțiunile primarului ales al Capitalei de săptămâna aceasta și am văzut că doamna Firea este mai preocupată de ce se întâmplă în Ilfov decât este de problemele oamenilor care au ales-o primar. În loc să rezolve problema furnizării apei calde cu care se confruntă bucureștenii, doamna Firea se dedică jocurilor politice pentru Consiliul Județean Ilfov", a transmis Petrache, printr-o scrisoare deschisă.

El le solicită celor care au lucrat alături de el la Prefectura Ilfov, la Cancelaria prim-ministrului, la Ministerul Administrației și Internelor să spună dacă are dreptul moral, dar și pregătirea profesională să ocupe postul de președinte al Consiliului Județean Ilfov.

"Nu se mai poate să promovăm doar demagogia! Nu se poate să vorbim doar pe la colțuri! Cred că toți cei care aspiră la postul de președinte al Consiliului Județean Ilfov ar trebui să pună pe primul plan nevoile cetățenilor și să asculte cu atenție vocea oamenilor care îi cunosc, pentru că numai așa pot decide în cunoștință de cauză dacă candidatura lor este cea mai bună soluție", a afirmat Petrache.

În final, liberalul îi dorește Gabrielei Firea să reușească să rezolve problemele bucureștenilor și o asigură că, în cazul în care va fi ales președinte al Consiliului Județean Ilfov, își va aduce toată contribuția la dezvoltarea regiunii București-Ilfov.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA