Piața meditațiilor atinge un miliard de euro, pe fondul evaziunii uriașe
Deși solicitarea orelor particulare este mai răspândită ca oricând, statisticile oficiale indică o realitate complet decuplată de teren. În anul 2025, numai 5% dintre cadrele didactice din învățământul preuniversitar au raportat la ANAF încasări din activități educaționale încadrate pe două coduri CAEN. Mai mult, numărul celor înregistrați a scăzut de la 12.772 la 12.503 contribuabili, o involuție bizară într-un sector unde activitatea informală este cvasi-generală.
Piața meditațiilor ar putea depăși 1 miliard de euro, mult peste sumele declarate de profesori. Foto: World Vision Romania Un sistem educațional paralel de peste 5 miliarde de lei
Dimensiunea reală a pieței meditațiilor este estimată la aproximativ 1,06 miliarde de euro (circa 5,3 miliarde de lei) anual, conform analizei făcute de Cătălin Viorel Nan, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart. Cifra se bazează pe date concrete din teren: la nivel național există aproximativ 1,308 milioane de elevi în ciclul gimnazial (710.054) și liceal (597.745). Cercetările realizate de organizația Salvați Copiii arată că 64% dintre familiile cu elevi de gimnaziu și 66% dintre cele cu adolescenți la liceu plătesc meditații, costul mediu anual ridicându-se la 6.234 de lei de elev.
„Adevărata amploare ar putea atinge 1 miliard de euro. Deși statul nu are date suficient de precise pentru această estimare, putem privi fenomenul din perspectiva familiilor. Un studiu Salvați Copiii arată un cost mediu anual al meditațiilor de 6.234 de lei, iar meditațiile apar deja ca o cheltuială pentru 64% dintre familiile cu copii la gimnaziu și 66% dintre cele cu copii la liceu. Asta ne spune că nu mai vorbim despre un fenomen marginal ci de un sistem educațional paralel sau complementar, finanțat direct din bugetele familiilor.”
— Cătălin Viorel Nan
Astfel, luând în calcul un eșantion estimat de 850.000 de elevi care urmează pregătire suplimentară, cheltuielile totale ating pragul de 5.298.900.000 de lei pe an. Pe lângă decalajul financiar, reprezentantul Edupart evidențiază și faptul că numărul celor care predau în regim privat este mult peste raportările oficiale. Un sondaj IRES a evidențiat că 78% dintre părinți nu primesc chitanță sau bon fiscal pentru orele plătite. Coroborând aceste informații, numărul profesorilor implicați în meditații este estimat la aproximativ 60.000, față de cei doar 12.503 înregistrați pe coduri CAEN care, de altfel, includ și alte tipuri de activități didactice.
Pactul tacit al neimpozitării și lipsa sancțiunilor
Analistul economic Adrian Negrescu consideră că supraviețuirea acestei piețe negre este facilitată de pasivitatea organelor de control și de nivelul redus al veniturilor din sistemul de învățământ, orele private devenind o cale de compensare a salariilor mici.
„Din păcate, autoritățile de control nu își fac datoria, iar între ele și cei verificați există o înțelegere tacită, de tipul «lasă-mă să te las». Trăim într-o economie în care, din păcate, inclusiv profesorii sunt nevoiți să alerge după bani, pentru că mulți dintre ei au salarii foarte mici. Această situație funcționează ca o supapă financiară care calmează multe frustrări din educație, dar nu rezolvă problema de fond: educația românească nu este adaptată lumii în care trăim, așa cum arată rezultatele PISA”, a atras atenția Adrian Negrescu.
În opinia analistului, schimbarea de comportament fiscal nu va avea loc în rândul profesorilor fără măsuri coercitive clare și exemple publice de sancționare a celor care încalcă legislația.
„Doar prin puterea exemplului, probabil că mulți dintre ei vor intra în legalitate. Acest procent de doar 5% arată, de asemenea, lipsa de încredere pe care o au profesorii în stat. Ei se gândesc că și dacă ar plăti taxe veniturile nu le-ar crește și nici salariul nu le-ar crește pe viitor. Cred că este vorba despre o problemă națională, legată de statul român și de modul în care acesta aplică taxele, și nu neapărat de o caracteristică a educației. În educație poate exista însă o oportunitate pe care unii profesori o exploatează cinic pentru a-și acoperi veniturile. Din păcate, există și cazuri în care profesorii îi determină pe elevi, într-un fel sau altul, să vină la meditații, ceea ce reprezintă o formă de condiționare care, la un moment dat, va trebui sancționată. Din punctul meu de vedere, folosirea unei funcții pentru a obține bani ridică multe semne de întrebare legate de modul în care acești oameni sunt plătiți de statul român și de felul în care își desfășoară activitatea.”
— Adrian Negrescu
De la sprijin individual la taxă informală obligatorie
Reprezentanții părinților subliniază că pregătirea particulară este utilă atunci când răspunde unor nevoi punctuale – precum recuperarea materiei de către un elev cu dificultăți sau performanța olimpicilor –, însă semnalează că practica a devenit o condiție obligatorie pentru a face față evaluărilor naționale. Acest fenomen accentuează disparitățile sociale, familiile vulnerabile financiar fiind complet excluse din competiție.
În același timp, Federația Edupart respinge acuzația conform căreia familiile ar fi complice la evaziunea profesorilor. Responsabilitatea fiscalizării îi revine exclusiv furnizorului de servicii educaționale, părinții având drept prioritate parcursul școlar al copilului și nicidecum administrarea taxelor cadrului didactic.
Miezul problemei rămâne neputința învățământului public de a garanta cunoștințele minime. Rezultatele evaluărilor internaționale PISA, unde aproximativ jumătate dintre elevii români de 15 ani se situează sub pragul de competență de bază la lectură și matematică, confirmă declinul standardelor din școli. În acest context, meditațiile au încetat să fie o simplă opțiune de perfecționare și s-au transformat într-o veritabilă taxă mascată impusă familiilor pentru a compensa ceea ce sistemul gratuit de educație eșuează să ofere.
Explorează subiectele:
