PMB: Măsuri pentru prevenirea incendiilor de vegetație în Delta Văcărești

PMB: Măsuri pentru prevenirea incendiilor de vegetație în Delta Văcărești

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dispus o serie de măsuri care au ca scop prevenirea incendiilor de vegetație în zona Lacului Văcărești, a informat joi municipalitatea printr-un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Am cerut Poliției Locale a Municipiului București să monitorizeze în permanență 'Parcul Natural Văcărești' care a fost declarat de curând arie naturală protejată. Prioritatea noastră este în prezent atât protejarea acestui spațiu unic în București, dar și siguranța cetățenilor care locuiesc în apropierea Lacului Văcărești", a declarat Firea.

Primăria Municipiului București, prin Poliția Locală, a amplasat pe unul din cele mai înalte imobile din zonă o cameră video care permite monitorizarea întregii arii, astfel încât să poată fi identificate rapid eventualele focare de incendiu sau posibile fapte antisociale, precizează sursa citată.

Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control, Salubritate și Serviciul Ordine și Liniște Publică, sprijiniți de unități din cadrul Patrulei Călare, au efectuat, în zona Lacului Văcărești, acțiuni privind respectarea normelor de salubrizare și igienizare, precum și depistarea faptelor antisociale, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, primarul general a precizat că municipalitatea, împreună cu Asociația Văcărești și alte instituții din domeniul cercetării, își doresc să își depună candidatura pentru administrarea Parcului Natural Văcărești cu respectarea condițiilor din Ordonanța de Urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, aprobată prin lege în 2011.

Zilele trecute s-au produs mai multe incendii de vegetație în zona Lacului Văcărești.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Înalți oficiali americani s-au mutat în baze militare

2 Nicușor Dan îl eliberează din funcție pe Cristian Diaconescu. Cine este noul consilier pe probleme de securitate. A fost semnat decretul de numire

3 Și la noi e la fel, dar pe „războiul” intern... / Războiul a umflat conturile celui mai celebru cuplu de propagandiști ruși

4 O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta

5 Gesturile care nu trec neobservate. Dan Alexa și Denise Rifai, complet amorezați pe străzile din Capitală. Tehnicianul și-a păstrat carisma