Predoiu: Cadrul normativ adresat unor situaţii precum pandemia de COVID-19 se impune modernizat

Predoiu: Cadrul normativ adresat unor situaţii precum pandemia de COVID-19 se impune modernizat

Cadrul normativ adresat unor situaţii precum pandemia de COVID-19 se impune modernizat şi adaptat în funcţie de o analiză atentă a ceea ce s-a întâmplat în teren, performanţa şi capacitatea instituţiilor, este una dintre ideile discursului ţinut de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) organizat luni.

Consiliul JAI a dezbătut, luni, chestiuni privind adaptarea legislaţiei pe durata pandemiei, dezinformarea şi discursul bazat pe ură (hate speech).

Potrivit unei postări a ministrului Justiţiei pe pagina sa de Facebook , printre ideile care au reieşit din discursul său se mai numără aceea că pandemia şi nevoia măsurilor de protecţie sanitară au creat o tensiune între categorii de drepturi şi libertăţi fundamentale, pe de o parte, dreptul la viaţă şi sănătate, pe de alta, dreptul la liberă circulaţie, libertatea economică etc.

"Sistemele de drept europene nu au fost pregătite pentru un astfel de context. Suntem în faţa unui proces de 'learning by doing'. Fiecare ţară a întâmpinat dificultăţi şi şi-a adaptat măsurile în funcţie de contextul sanitar şi configuraţia legislaţiei", a arătat ministrul român.

Predoiu a mai spus că sistemul judiciar a funcţionat fără sincope, în temeiul unui set de reguli speciale adoptate inclusiv la nivel de CSM, iar în această perioadă a existat o permanentă şi bună comunicare cu CSM şi Ministerul Public.

"Una din marile lecţii ale acestei perioade pentru magistraţi, avocaţi şi justiţiabili este avantajul imens al folosirii tehnologiei, care oferă resurse multiple pentru eficientizarea activităţii judiciare. Digitalizarea justiţiei este la început de drum şi Ministerul Justiţiei intenţionează să continue pe acest drum pe termen lung", se mai arată în postarea de pe pagina de Facebook. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”