Președintele Franței efectuează o vizită în România pe 24 august; discuțiile Macron - Iohannis vor viza Parteneriatul strategic

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua pe 24 august o vizită în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis, a anunțat luni Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis AGERPRES.

 Potrivit sursei citate, discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum și pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională și de securitate.

La finalul întrevederii cei doi președinți vor susține o conferință de presă comună.

Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de cei doi oficiali în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, ocazie cu care Emmanuel Macron a acceptat propunerea lui Klaus Iohannis de a continua dialogul la București, menționează Administrația Prezidențială.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet