Președintele merge în weekend la terenul de golf de la Pianu, din județul Alba

Președintele Klaus Iohannis se va afla sâmbătă în județul Alba, unde va participa la un eveniment organizat de compania Dacia Renault.

Potrivit agentei președintelui, este vorba despre decernarea premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiță” și prezentarea noului model de Dacia Duster, care va avea loc la Golf Club „Paul Tomiță”, Pianu de Jos, comuna Pianu.

Potrivit programului oficial, Iohannis va sosi la terenul de golf la ora 15.00.

Președintele a fost la terenul de golf de acolo de mai multe ori în ultimii ani, fiind legat de o prietenie mai veche cu primarul comunei.

Ultima dată s-a aflat acolo într-o vizită privată acum mai puțin de un an, în noiembrie 2020.

Terenul de golf de la Pianu de Sus a fost înființat de Paul Tomiță, în prima jumătate a anilor 1990. A fost primul teren privat de golf din România.

Paul Tomiță s-a născut în comună în 1914 și, în lunga sa carieră, i-a avut drept elevi pe Regele Mihai, membri ai marilor familii Cantacuzino, Ghica, Brâncoveanu, Știrbei, Bibescu, alte mari personalităţi ale vremii, precum și mulți ambasadori și diplomați.


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...