Judecătorul de cameră preliminară de Tribunalul Satu  Mare a anulat interceptările făcute de SRI în baza unul mandat de siguranță națională (MSN) în 2011 și folosite de DNA ca probe într-un dosar de corupție al unui fost director de la Apele Române, informează  clujust.ro , care citează decizia instanței din 17 iunie 2020.

Constată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, după caz, prelungite în cauză în cursul urmăririi penale, iar pe cale de consecinţă juridică, în temeiul art. (…), exclude din materialul probator:

– interceptările şi înregistrările comunicaţiilor efectuate în baza M. S. N. nr. ../2011 emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 martie 2011 (…)

– interceptările şi înregistrările comunicaţiilor efectuate în baza Autorizaţiilor nr. ../27.08.2010, nr. ../24.09.2010 şi nr. ../26.10.2010 emise de Tribunalul Bihor în prezentul dosar de urmărire penală nr. 63/P/2010, a Autorizaţiilor nr. ../30.04.2010, nr. ../28.05.2010, nr. ../03.06.2010, nr. ../28.06.2010, nr. ../29.07.2010, ../27.08.2010, nr. ../24.09.2010 şi nr. ../26.10.2010 emise de Tribunalul Bihor în dosarul de urmărire penală nr. 68/P/2009 şi a Autorizaţiilor nr. ../31.03.2011, nr. ../29.04.2011 şi nr. ../27.05.2011 emise de Tribunalul Bihor în dosarul de urmărire penală nr. 35/P/2011;

– precum şi toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menționate (…)

În aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 (publicate în Monitorul Oficial al României nr.177 din 26.02.2018) dispune excluderea materială din dosarul de urmărire penală a mijloacelor de probă excluse şi a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menționate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 63/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcţia Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea (excludere fizică)”, este decizia Tribunalului Satu Mare.

Hotărârea Tribunalului Satu Mare a fost luată chiar în ziua în care judecătorii CCR au motivat decizia 55/2020 prin care au interzis procurorilor să folosesască drept probe înregistrările obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională. Detalii aici.

În baza unei alte decizii CCR, nr. 22/2018, cea privind excluderea probelor obținute prin metode declarate neconstituționale, judecătorul de cameră preliminară a anulat și exclus fizic probele și orice referire la ele.

Despre ce e vorba în dosar. În decembrie 2017, procurorii DNA Oradea l-au deferit Justiției pentru corupție pe fostul director al Departamentului Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Vasile Ofimiaș.

În perioada 2009-2011, inculpatul Ofimiaș Vasile, în calitate de director al Departamentului Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, în mod repetat, a primit de la doi oameni de afaceri, printre care și inculpatul Popa Eugen Laurean, următoarele:

– suma totală de 6.450.888 lei, prin intermediul societăţii paravan S.C. River Shore S.R.L.,
– un autoturism marca Volvo (în valoare de 43.999 euro),
– un teren în suprafaţă de 8.800 mp. situat în localitatea Budureasa, jud. Bihor, în valoare de 82.000 lei,
– suma de 2.361.314 lei, prin intermediul aceleiași societăţi comerciale.

Foloasele respective au fost primite de inculpatul Ofimiaș Vasile pentru ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu:
– să susţină în cadrul comisiei tehnico-economice reactualizarea devizului general pentru obiectivul de investiţii „Acumulare pe râul Mara la Runcu”, județul Maramureș.
– să-l informeze pe inculpatul Popa Eugen Laurean despre nivelul alocărilor financiare şi stadiul în care se află acestea, precum şi să sprijine societatea comercială reprezentată de acesta în obţinerea de contracte de execuţie lucrări, prin încredinţare directă, în contextul eforturilor de înlăturare a efectelor inundaţiilor din anul 2010,
– să supravegheze, să urgenteze şi să avizeze întocmirea documentaţiilor necesare fundamentării proiectului unei hotărâri de guvern, prin care să se aprobe alocarea sumelor de bani necesare finanţării lucrărilor de consolidare şi reprofilare a râului Timiş în anul 2010,
– să-l informeze pe reprezentantul unei societăţi comerciale despre nivelul alocărilor financiare şi stadiul în care se află acestea”, arată procurorii DNA într-un  comunicat de presă.

Unul dintre avocații din acest dosar este Răzvan Doseanu, cel care a publicat înregistrarea cu foștii procurorii DNA Oradea în care aceștia vorbeau de întocmirea unor dosare penale pentru judecători ”ca să intre frica în ei”.

Procesul lui Ofimiaș este în procedură de cameră preliminară de 2 ani și jumătate, din decembrie 2017, în condițiile în care codul de procedură penală spune la articolul 343 că ”durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță”.

Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.