Radu Jude, pariu neașteptat cu AI: de ce vrea să facă filme tot mai „proaste”

Într-un interviu acordat publicației „Weekend Adevărul”, Radu Jude a abordat frontal provocările actuale ale cinematografiei, de la presiunile activismului și ale corectitudinii politice până la impactul inteligenței artificiale și lipsa de luciditate în raportarea la istorie. Departe de discursurile nostalgice ale breslei, regizorul refuză să deplângă soarta filmului clasic, considerând că responsabilitatea pentru viitorul acestui mediu le aparține în totalitate cineaștilor.

Potrivit lui Jude, cinemaul contemporan traversează simultan două extreme: pe de o parte pare o formă de expresie amenințată cu dispariția, iar pe de altă parte trăiește o veritabilă vârstă de aur, cu potențialități uriașe, chiar dacă acestea riscă să rămână neexploatate. Perspectiva lamentărilor i se pare complet neinteresantă, motiv pentru care își asumă o poziție tranșantă: „Dacă cinemaul va dispărea, înseamnă că merită să dispară. Nu am niciun fel de regret.”

De ce mizează pe imperfecțiune în fața inteligenței artificiale

Cunoscut pentru experimentele sale cu noile tehnologii, cineastul se declară „all-in” în privința utilizării inteligenței artificiale în literatură și film, în special ca instrument de cercetare. Deși recunoaște existența unor probleme etice și politice majore, precum și dificultatea tot mai mare a publicului de a deosebi imaginile reale de cele generate digital — așa-numitele „imagini fără istorie” —, Jude nu se teme de competiția cu algoritmii.

Regizorul amintește că în proiectul „Dracula” a integrat numeroase cadre create cu AI, lăsând intenționat acest lucru la vedere, fără a încerca să păcălească spectatorii. Mai mult, el afirmă că nu ar avea nicio problemă dacă mașinile ar ajunge să producă filme mai reușite decât oamenii, deoarece strategia sa merge în direcția opusă: „Eu încerc să fac filmele mult mai proaste pentru că programele sunt făcute să realizeze lucrurile tot mai bune într-un sens convențional. Eu merg în sensul invers, și lucrurile atât de proaste, cum le fac eu, n-o să le poată face AI.”

TikTok, YouTube și „cinemaul infinit”

Aceeași lipsă de prejudecăți o aplică și în dezbaterea despre granița dintre artă și conținutul de pe rețelele sociale. Radu Jude nu face nicio distincție între un creator de conținut și un artist, invocând viziunea lui Sergei Eisenstein, care interpreta ca montaj și cinema inclusiv muzica lui Wagner, poezia lui Pușkin, hieroglifele egiptene sau ideogramele japoneze.

Păstrând proporțiile, regizorul român privește totul ca pe un „cinema infinit” și o formă de exprimare, fără să fie preocupat de eticheta de artă. În viziunea sa, producțiile mai bune sau mai slabe din sălile de cinema, de la televizor, de pe YouTube, TikTok, Instagram, cele realizate cu AI sau chiar materialele pentru site-urile porno fac parte din același fenomen. Dincolo de suport, el definește cinemaul drept o formă de gândire, prin care încearcă, după cum spune autoironic, să ofere rezultate folosindu-se de mijloacele sale limitate și de „talentul foarte mic”.

Radu Jude a câștigat de două ori Ursul de Argint la Berlinale.

Radu Jude a câștigat de două ori Ursul de Argint la Berlinale. Foto: Profimedia

„Jurnalul unei cameriste”: migrația românească prin filtrul lui Octav Mirbeau

Cea mai recentă producție a regizorului, „Jurnalul unei cameriste”, rulează deja în cinematografele din România și o are în rolul principal pe Ana Dumitrașcu. Filmul urmărește povestea unei tinere românce, mamă a unei fetițe, plecată la Bordeaux pentru a îngriji copilul și gospodăria unei familii de francezi. Scenariul pornește de la o premisă asemănătoare romanului „Le Journal d’une femme de chambre”, scris de Octav Mirbeau la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Potrivit autorului, lungmetrajul este construit pe contraste puternice: problemele prezentului și istoria recentă se împletesc cu trecutul, basmul românesc întâlnește literatura franceză, elita intelectuală este pusă față în față cu mediocritatea, iar luxul „vintage” intră în antiteză cu sărăcia extremă, aflată la limita supraviețuirii.

Proiectul a prins contur în urma contactului cu Saïd Ben Saïd, un producător influent care a colaborat cu regizori precum Cronenberg, Paul Verhoeven și Philippe Garrel. Acesta i-a propus lui Jude să îi finanțeze un film realizat majoritar în Franța și în limba franceză. Cineastul avea deja în lucru peste 20 de idei în diferite stadii și i-a prezentat două variante: una destinată României — care includea „niște popi-sataniști” și era parțial adaptată după Wismance — și proiectul despre cameristă. Intuiția lui Ben Saïd a fost că prima idee se potrivește mai bine publicului român, astfel că alegerea a căzut pe povestea din Bordeaux.

Secretarul istoriei și laboratorul proiectelor viitoare

Atât în filmele sale axate direct pe trecut — precum „Aferim!”, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” sau „Tipografic Majuscul” —, cât și în cele ancorate în prezent — ca „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, „Kontinental ’25” sau „Jurnalul unei cameriste” —, Jude lucrează cu convingerea că reconstituirea trecutului din urme, obiecte, documente și imagini este un procedeu profund cinematografic.

El își revendică metoda de la Fassbinder și mai ales de la Balzac, amintind că, în introducerea la „Comedia umană”, scriitorul francez se descria drept un simplu secretar care consemnează faptele societății. În locul ambiției de a livra o capodoperă o dată la patru sau cinci ani, Radu Jude preferă să abordeze subiecte diverse și să rămână „umilul secretar al istoriei recente și mai puțin recente”.

Pasiunea sa pentru relația dintre montaj și istorie a fost aprofundată și la Facultatea de Film din Locarno, unde l-a invitat la un workshop pe istoricul italian Carlo Ginzburg, influențat la rândul său de teoriile lui Eisenstein. De altfel, în „Jurnalul unei cameriste”, regizorul a încercat — chiar dacă mărturisește că rezultatul nu este foarte vizibil — să surprindă pe stradă cât mai multe detalii vechi, pentru a apropia cadrele de estetica unui film de epocă.

În paralel cu lansarea actuală, computerul cineastului funcționează ca o matrioșka plină de foldere în care fermentează viitoare producții. Printre proiectele aflate în lucru se numără o poveste despre „tanti Lili (de) la Paris”, o reinterpretare a romanului „Baltagul”, dar și un Frankenstein românesc la care colaborează cu actorul Sebastian Stan.

Explorează subiectele:

Radu Jude Jurnalul unei cameriste inteligență artificială


Citește și:

populare
astăzi

1 Primele dovezi palpabile ale concubinajului dintre Nicușor Dan și PSD

2 Acordul Trump-Putin-Xi din China care zguduie ordinea mondială postbelică

3 Sirene și explozii în Kaliningrad, lângă o bază navală strategică a Rusiei

4 Cristela Georgescu acuză în Italia supravegherea sa și anularea turului doi

5 Metoda germană de aerisire a locuinței iarna. Cum elimini umezeala fără să pierzi căldura