Ramzan Kadîrov susține că a fost avansat în rang de Putin

Ramzan Kadîrov susține că a fost avansat în rang de Putin

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat, miercuri, că a fost avansat la gradul de general-colonel de președintele rus Vladimir Putin, într-un moment în care forțele ruse se află în dificultate în Ucraina, relatează AFP, conform Agerpres .

Ramzan Kadîrov a fost avansat la gradul de general-colonel. FOTO EPA-EFE

Preşedintele rus mi-a decernat gradul de general-colonel. Decretul a fost publicat (...) Vladimir Vladimirovici m-a informat personal şi m-a felicitat", a scris Kadîrov pe contul său de Telegram, adăugând că este recunoscător pentru „înalta apreciere a meritelor sale".

Gradul de general-colonel este al treilea cel mai important grad de comandă în ierarhia militară rusă, după cel de general de armată şi mareşal.

Kadîrov era deja de trei ori general înainte de a fi avansat: al forţelor militare interne, al poliţiei şi al gărzii naţionale din Cecenia.

Liderul Ceceniei, care este criticat de ONG-urile internaționale pentru încălcările grave ale drepturilor omului în republica sa, a fost foarte activ încă de la debutul invaziei în Ucraina.

În războiul din Ucraina alături de armata rusă luptă unitățile cecene, dar și miliția sa personală numită „kadîrovțî”.

Liderul pro-rus al Ceceniei, a anunțat, luni, într-o postare pe contul său de Telegram că fiii săi minori urmează să plece pe front, în războiul din Ucraina.

El a solicitat, sâmbătă, utilizarea armelor nucleare , unde armata rusă se află în dificultate.

Totodată, liderul Ceceniei a criticat un alt general-colonel rus, pe numele său Aleksandr Lapin, care răspunde de operațiunile din zona orașului Lîman , care a fost recent eliberat de sub controlul forțelor invadatoare, afirmând că acesta nu a oferit „comunicaţiile” şi „muniţiile necesare” militarilor care erau responsabili de apărarea oraşului.

Kremlinul a lăudat, luni, „contribuția eroică” a lui Kadîrov în ofensiva din Ucraina.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Comentator turc de la CM, schimbat în timpul meciului după ce a rostit numele „interzis” al unei legende a Turciei

2 Medicul Iulian Juncănaru, fost concurent la Chefi la cuțite, a murit la doar 39 de ani. Cum a fost găsit

3 Un stick descoperit în anusul unui agent FSB arestat de ucraineni arată cum a ajuns Ungaria un hub al spionajului rusesc

4 Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO

5 Foarte interesante amănunte!