Revoltă în PNL împotriva lui Ilie Bolojan: „Credeți că partidul e un SRL la care aveți acțiuni”
Cea mai recentă ședință a conducerii Partidului Național Liberal s-a transformat într-o scenă a reproșurilor directe la adresa președintelui formațiunii, Ilie Bolojan. Tonul criticilor a fost dat de Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, care l-a acuzat pe liderul PNL că se comportă ca un patron și că îi îndepărtează pe liberalii cu state vechi de la masa deciziilor.
În punctul culminant al intervenției sale, șeful CJ Ilfov l-a confruntat direct pe liderul partidului cu privire la stilul său de conducere: „Dumneavoastră credeți că ați luat PNL pe persoană fizică, e un SRL la care dumneavoastră aveți acțiuni”.
Nemulțumirea lui Hubert Thuma vizează în special modul în care sunt împărțite funcțiile și influența în interiorul organizației. Acesta i-a reproșat lui Bolojan că ignoră principiul meritocrației, conform căruia filialele performante ar trebui recompensate cu poziții pe măsura rezultatelor obținute. Drept exemplu de marginalizare a cadrelor cu vechime, Thuma a invocat cazul prim-vicepreședintei PNL Nicoleta Pauliuc, susținând că aceasta ar urma să fie înlăturată chiar și din comisia de apărare.
Mai mult, liderul ilfovean a atras atenția asupra unei falii tot mai adânci între vechea gardă a partidului și persoanele aduse recent în PNL, nominalizându-i pe Oana Gheorghiu și pe colaboratorii lui Bolojan veniți din județul Bihor. El a pornit de la o remarcă anterioară a colegului său, Robert Sighiartău, care afirmase că îl doare „burta de partid”, fiind crescut în această formațiune.
„Robert Sighiartău a spus că îl doare burta de partid pentru că a crescut în PNL. Şi eu am crescut în PNL, cred că pe majoritatea de aici care au crescut în PNL îi doare stomacul de ce se întâmplă în partid, mai puțin pe doamna Oana Gheorghiu, că nu a crescut în partid, a venit doar la final acum sau pe domnul Jurca sau pe cine ați mai adus dumneavoastră, domnule Bolojan, de la Bihor”, a zis Hubert Thuma.
În fața acestui tir de acuzații, Ilie Bolojan a încercat să readucă discuția în matca oficială a întâlnirii, evitând o polemică pe tema reproșurilor politice. Liderul PNL i-a cerut colegului său să se concentreze strict pe aspectele economice care făceau obiectul ședinței.
„Domnule Thuma, rugămintea mea este dacă puteți să interveniți la problemele financiare. De bun-simț ar fi să ne limităm la ordinea de zi”, a fost replica lui Ilie Bolojan.
Divergențe privind o posibilă alianță cu USR și Ludovic Orban
Tensiunile din ședință nu s-au limitat doar la problemele de organizare internă, ci au vizat și strategia pentru viitoarele alegeri parlamentare. Adrian Veștea s-a arătat extrem de rezervat față de ideea unei alianțe electorale cu partidele care compun polul de dreapta, respectiv USR, PMP și formațiunea condusă de Ludovic Orban.
Veștea a argumentat că o astfel de construcție politică este lipsită de credibilitate în contextul atacurilor reciproce constante. El a reamintit colegilor că aceste formațiuni au făcut front comun și la Brașov, unde l-au susținut pe Allen Coliban în cursa pentru primărie, însă demersul lor s-a soldat cu un eșec electoral.
„Eu nu cred că trebuie să ne facem de pe acum o strategie în care «vezi, Doamne» cu acești oameni care se atacă zi de zi și își fac plângeri și vom avea o prietenie maximă şi peste o lună și jumătate ne strângem în brațe și facem alianță pentru parlamentare”, a punctat Adrian Veștea în timpul discuțiilor.
Explorează subiectele:

