Rusia: O nouă zi de manifestaţii la apelul lui Navalnîi; cel puţin 261 de persoane reţinute de poliţie

Rusia: O nouă zi de manifestaţii la apelul lui Navalnîi; cel puţin 261 de persoane reţinute de poliţie

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi manifestează duminică în Rusia într-o nouă zi de proteste pentru a cere eliberarea opozantului încarcerat, în pofida presiunilor în creştere din partea autorităţilor, care şi-au înmulţit avertismentele şi procedurile judiciare, relatează AFP.

În Extremul Orient şi în Siberia, au avut loc adunări în mai multe oraşe, precum Omsk, Vladivostok, Habarosvk, Novosibirsk şi Tomsk.

'Rusia mea este în închisoare!', au scandat în jur de 12 manifestanţi la Vladivostok, potrivit imaginilor difuzate de filiala locală a organizaţiei lui Navalnîi.

'Sunt puţin oameni de data aceasta pentru că poliţia şi trupele antirevoltă au blocat din timp piaţa. Dar, după cum vedeţi, nimănui nu-i e teamă', a spus pentru AFP Andrei, un manifestant în vârstă de 25 de ani.

Potrivit ONG-ului specializat OVD Info, cel puţin 261 de persoane au fost reţinute de poliţie în 25 de oraşe.

Foto: (c) YURI KOCHETKOV / EPA


La Novosibirsk, al treilea oraş al ţării, organizaţia lui Navalnîi a estimat la 'aproape 10.000' numărul protestatarilor.

La Moscova, susţinătorii lui Navalnîi urmează să se reunească la ora locală 12.00 (09.00 GMT) în faţa sediului Serviciului Federal de Securitate (FSB), din piaţa Lubianka.

Autorităţile, care consideră ilegale aceste adunări, au prevăzut să limiteze accesul pe mai multe străzi şi să închidă şapte staţii de metrou.

Primăria capitalei a mai anunţat că restaurantele şi magazinele din centrul oraşului vor rămâne închise duminică, iar traseul autobuzelor va fi modificat.

Foto: (c) Maxim Shemetov / REUTERS


Aceste adunări urmează după o primă zi de manifestaţii sâmbăta trecută, când zeci de mii de oameni s-au reunit în numeroase localităţi. Poliţia a operat peste 4.000 de reţineri şi au fost deschise în jur de 20 de anchete penale.

Aleksei Navalnîi urmează să compară în faţa judecătorilor săptămâna viitoare. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie.

Potrivit avocatei sale, opozantul riscă 'în jur de 2 ani şi jumătate' de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014.

Foto: (c) MAXIM SHIPENKOV/EPA


Majoritatea aliaţilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.

În pofida presiunilor, Navalnîi i-a chemat din nou pe ruşi să coboare în stradă. 'Nu vă fie teamă. Majoritatea este de partea noastră. Să mergem să o deşteptăm', a îndemnat el într-o scrisoare postată pe blogul personal.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale