Rusia: Trei diplomaţi americani, reţinuţi pentru scurt timp în apropiere de oraşul închis Severodvinsk

Rusia: Trei diplomaţi americani, reţinuţi pentru scurt timp în apropiere de oraşul închis Severodvinsk

Trei diplomaţi americani au fost arestaţi luni pentru scurt timp în apropiere de oraşul închis Severodvinsk (nord-vestul Rusiei), care în august a fost scena unui accident cu caracter nuclear legat de un test cu armament secret, au relatat miercuri agenţiile de presă ruse, citate de France Presse şi Reuters.

Potrivit agenţiilor de presă TASS şi Interfax, care citează ambele o sursă anonimă, trei diplomaţi americani au fost arestaţi luni în jurul orei locale 18:00 (15:00 GMT) la ieşirea din tren în gara Severodvinsk.

Cei trei diplomaţi au fost coborâţi dintr-un tren în gara Severodvinsk, întrucât nu dispuneau de autorizaţia necesară pentru a avea acces în acest oraş cu regim închis, acţiunile lor prezentând semne ale unei infracţiuni administrative, indică Interfax în pagina sa electronică.

Conform unei surse anonime, citate de agenţiile ruse de presă, după verificarea documentelor cei trei au fost eliberaţi. Ar fi vorba de trei ataşaţi, între care doi militari, ai Ambasadei americane în Rusia.

La solicitarea AFP, ambasada SUA din Moscova nu a reacţionat imediat.

Severodvinsk, oraş cu 180.000 de locuitori în care se poate intra doar cu o permisiune specială, găzduieşte şantiere navale unde au fost construite cele mai multe dintre submarinele sovietice.

Acesta se află la aproximativ 30 de kilometri de baza militară unde a avut loc o explozie cu caracter nuclear la 8 august. Autorităţile ruse au recunoscut, după mai multe zile, că incidentul a avut legătură cu teste vizând 'arme noi'.

Cinci specialişti ai Agenţiei nucleare ruse Rosatom şi-au pierdut viaţa în accidentul care ar putea avea legătură, conform unor experţi, cu testele rachetei de croazieră 'Burevestnik', una din noile arme 'invincibile' lăudate de preşedintele Vladimir Putin.

Autorităţile ruse au negat la început orice fel de contaminare radioactivă, pentru a recunoaşte câteva zile mai târziu o scurtă creştere a radioactivităţii în regiune. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință