Sălaj: Acţine de boicotare a produselor Electrolux de la magazinele din Zalău, organizată de sindicalişti de la Caltel Alfa

Sălaj: Acţine de boicotare a produselor Electrolux de la magazinele din Zalău, organizată de sindicalişti de la Caltel Alfa

Circa 20 de sindicalişti ai filialelor Cartel Alfa din judeţele Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Caraş-Severin şi Maramureş au organizat, luni, o acţiune de boicotare a produselor Electrolux vândute în două magazine de specialitate din Zalău, în semn de solidaritate cu greviştii din Satu Mare.

Sindicaliştii au purtat steaguri, bannere şi afişe cu mesaje la adresa firmei Electrolux, îndemnând totodată cetăţenii să nu achiziţioneze maşinile de gătit şi frigiderele produse de firma suedeză în fabrica de la Satu Mare.

Sebastian Olaru / AGERPRES


"În semn de solidaritate cu greviştii de la Sindicatul Independent Samus Satu Mare, angajaţi la multinaţionala Electrolux, suntem în asentimentul acestora, pentru ale susţine activitatea de protest şi greva generală pe care au declanşat-o pe timpul negocierii contractului colectiv de muncă, deoarece angajatorul suedez, firma Electrolux, refuză să le acorde o majorare salarială de doar doi lei pe oră. Aceşti muncitori, care prin truda lor aduc pe piaţă unele dintre produsele cele mai bune din gama electrocasnicelor, câştigă undeva la 1.600 de lei şi, de multe ori, timpul petrecut în companie este mai mare decât cel petrecut acasă. Aceşti oameni au înţeles să spună stop sclaviei moderne", a declarat presei, secretarul filialei Cartel Alfa Mehedinţi, Mihai Bărbulescu.

Acesta a adăugat faptul că protestul este parte a unei caravane ce are ca punct final ambasada Suediei din Bucureşti.

Sebastian Olaru / AGERPRES


"Acesta este protestul nostru şi vom porni cu această caravană din Satu Mare, până în faţa teritoriului suedez din România, ambasada Suediei din Bucureşti, să le transmitem şi lor că reala democraţie este aici, în România, şi noi nu suntem sclavii nimănui. Noi vrem să muncim la noi acasă şi să fim plătiţi pentru munca pe care o facem", a conchis Mihai Bărbulescu. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Mini-autostrada Clujului, pregătită de inaugurare. Imagini de pe șantierul primului drum expres din nord-vestul României

2 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

3 Surprinzătoarea postare a Ambasadei SUA la București...

4 România, Ciolacu, decembrie / „Goluri temporare de casă consecutive în Trezorerie”

5 VIDEO Priviți, accidentul cu șase mașini de pe Autostrada Soarelui, filmat de camera de la bordul unui vehicul