Secretele rezistenței lui Netanyahu: de ce e atât de greu de înlăturat de la putere
Premierul israelian Benjamin Netanayu Foto: EPA/EFE
Pentru observatorii externi, faptul că Benjamin Netanyahu rămâne un candidat cu șanse reale de victorie este greu de explicat, dar chiar și în interiorul Israelului poziția sa electorală ridică semne de întrebare. Cel mai puternic argument împotriva sa rămâne masacrul comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, când civilii israelieni au fost uciși la festivalul de muzică Nova și în mai multe kibbutzuri din sudul țării. Amintirea acelor victime este încă vie în spațiul public, fotografiile celor uciși fiind afișate în gări și în stațiile de autobuz.
Ulterior, guvernul condus de Netanyahu a gestionat războiul din Gaza, un conflict care a devastat mare parte din teritoriu și în urma căruia au fost uciși peste 70.000 de palestinieni. Deși consecințele războiului asupra populației din Gaza ajung rar în prim-planul dezbaterilor publice israeliene, iar autoritățile susțin că aproximativ o treime dintre victime erau combatanți Hamas, bilanțul politic al premierului este marcat de promisiuni neonorate. Obiectivul declarat de a distruge Hamas nu a fost atins, iar conflictul a deteriorat grav imaginea internațională a țării, adâncind izolarea Israelului. Totodată, analiza situației arată că nici promisiunea de a elimina amenințarea nucleară iraniană nu a fost realizată.
La acestea se adaugă crizele interne și scandalurile. Înainte de octombrie 2023, tentativa executivului de a modifica sistemul judiciar a scos oamenii în stradă și a divizat profund societatea, opoziția acuzând atunci o încercare de slăbire a mecanismelor care limitează puterea guvernului. În plus, premierul este judecat în continuare într-un dosar de corupție și este afectat de scandalul „Qatargate”, în care apropiați ai săi sunt acuzați că ar fi încasat bani din Qatar pentru a promova imaginea acestui stat.
Cum își păstrează premierul baza electorală
În ciuda tuturor acestor vulnerabilități, Netanyahu nu a fost scos din joc. Rezistența sa politică se bazează, în primul rând, pe loialitatea solidă a electoratului său, cultivată timp de 30 de ani. Susținătorii nu l-au părăsit nici măcar atunci când au apărut informații că ar fi ignorat avertismente credibile înaintea atacului din 7 octombrie. Premierul a reușit să impună o narațiune prin care a pasat responsabilitatea acelui eșec către conducerea armatei și a serviciilor de informații, acuzându-le că nu l-au informat corespunzător. Criticii săi atrag atenția că această versiune este intens promovată de o rețea de instituții media, comentatori și influenceri online care îi sunt favorabili.
Totuși, unii dintre foștii săi alegători și-au pierdut răbdarea. Oded Levi, un cetățean care l-a votat pe Netanyahu în 2022, dar care a ales acum să participe la un miting al opoziției în Modi'in, consideră că șeful guvernului trebuie să deconteze eșecul din 7 octombrie: „Oricine era prim-ministru atunci este responsabil. Trebuie să plece. Numai din acest motiv avem nevoie de o schimbare”.
Gadi Eisenkot, generalul care promite „o țară fără minciuni”
După cum notează publicația The Guardian, întreaga campanie electorală s-a construit pe contrastul cu actualul premier. Principalul exponent al acestei abordări este Gadi Eisenkot, care încearcă să se prezinte drept antiteza lui Netanyahu. Provenit dintr-o familie de evrei marocani din clasa muncitoare, Eisenkot a urcat în ierarhia militară până la funcția de șef al Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, intrând în politică abia în urmă cu patru ani.
Partidul său se numește Yashar — termen care se traduce prin „drept” sau „direct” — sugerând o ruptură totală față de stilul unui prim-ministru recunoscut atât de aliați, cât și de inamici pentru abilitatea de a manevra jocurile de culise. Eisenkot pledează pentru responsabilitate, conducere prin puterea exemplului și „o țară fără minciuni”. Mai mult, argumentând că „puterea corupe”, el a propus limitarea mandatelor de prim-ministru, după modelul din Statele Unite.
Deși îi lipsesc discursurile spectaculoase și o carismă ieșită din comun, această absență a teatralității îi atrage pe unii votanți. „M-am săturat de oameni care știu să vorbească, precum Bibi. Avem nevoie de cineva care să treacă la fapte”, a spus Noa Sadeh, în vârstă de 56 de ani, la finalul unui miting. La rândul său, David Nadler, un colonel în rezervă de 74 de ani care a servit sub comanda lui Eisenkot, îl descrie printr-un singur cuvânt — integritate — explicând că aceasta definește un om care spune ceea ce crede și își respectă promisiunile.
Tensiunile campaniei au ieșit la iveală într-unul dintre rarele momente în care opoziția a putut schimba direcția dezbaterii publice: Yinon Magal, prezentator la postul Channel 14 și susținător fidel al lui Netanyahu, l-a numit pe Eisenkot o „maimuță” marocană. Criticii au subliniat că, dacă o astfel de insultă rasistă ar fi fost lansată de un politician de stânga către unul de dreapta, premierul ar fi condamnat-o vehement. Deși vorbitorii care au urcat pe scenă înaintea lui Eisenkot la mitingul din Modi'in au taxat derapajul, candidatul a păstrat tăcerea. Susținătorii săi au văzut în această atitudine o dovadă de decență și un refuz de a coborî la nivelul adversarilor, în timp ce scepticii s-au temut că gestul arată o neînțelegere a durității luptei politice în care a intrat.
De la dreapta radicală la acuzațiile privind alianțele cu partidele arabe
Dominanța lui Netanyahu este atât de mare încât chiar și formațiunile situate la dreapta sa își construiesc strategiile în jurul lui, văzându-l drept figura centrală care trebuie însă împinsă spre măsuri și mai dure. Deși influența lui Itamar Ben-Gvir pe scena dreptei radicale este în creștere, premierul rămâne pivotul sistemului. Yishai Fleisher, reprezentant al partidului Otzma Yehudit (Puterea Evreiască), condus de Ben-Gvir, l-a comparat pe Netanyahu cu un cărucior de cumpărături care tinde să vireze spre stânga și care trebuie tras constant înapoi spre dreapta.
În perspectiva consolidării unei viitoare coaliții conduse tot de Netanyahu, Fleisher a avansat o serie de propuneri radicale: extinderea așezărilor din Cisiordania, înființarea unora noi în Gaza, înarmarea suplimentară a civililor evrei, înăsprirea regimului pentru deținuții palestinieni, introducerea pedepsei cu moartea și chiar crearea unui „minister al emigrării” menit să încurajeze plecarea „voluntară” a palestinienilor.
În paralel, Netanyahu a continuat să dicteze agenda publică. Cel mai recent afiș al său de campanie reduce opțiunile electoratului la o alegere binară: „Yamin” (dreapta) sau „Falastin” (Palestina). Pe jumătatea alocată dreptei apare premierul alături de drapelul național. De cealaltă parte sunt ilustrați lideri ai opoziției — printre care Naftali Bennett și Avigdor Lieberman, deși ambii se opun creării unui stat palestinian — puși laolaltă cu reprezentanții partidelor care apără interesele cetățenilor palestinieni din Israel (care formează circa 20% din populația țării).
Strategia urmărește să transmită că doar un vot pentru Netanyahu poate bloca creșterea influenței politice a formațiunilor arabe. De altfel, ultimele săptămâni de campanie au fost dominate de discuții privind un eventual acord parlamentar între partidele evreiești de opoziție și cele predominant arabe, în condițiile în care acestea din urmă fie au refuzat istoric să intre la guvernare, fie nu au fost invitate. Sondajele citate de The Guardian arată că blocul anti-Netanyahu ar putea obține un scor superior taberei premierului, dar fără a atinge majoritatea în Knesset. Chiar și în fața unui rezultat nefavorabil la urne, Netanyahu, un negociator extrem de abil în exploatarea rivalităților dintre oponenți și a matematicii parlamentare, ar putea încerca să formeze o coaliție prin alianțe pe care adversarii săi nu sunt capabili să le construiască.
Votul diasporei și ecourile îndepărtate ale păcii
Conștienți că soarta alegerilor din Knessetul cu 120 de locuri ar putea depinde de un singur mandat, mulți israelieni din diaspora — în mare parte laici și liberali — au început să se îmbarce în avioane, în aeroporturi din mai multe țări, pentru a veni acasă să voteze împotriva lui Netanyahu. Acești alegători, greu de măsurat în sondajele clasice, ar putea înclina balanța într-o cursă atât de strânsă.
Pe de altă parte, deplasarea societății israeliene spre dreapta în ultimele trei decenii a fost vizibilă joi, la Ierusalim, la ceremonia oficială de comemorare a fostului premier Yitzhak Rabin, asasinat în 1995 după un miting pentru pace, în perioada în care încerca să obțină un acord durabil cu palestinienii. Evenimentul din acest an a avut o prezență redusă, iar Netanyahu a absentat, preferând să trimită un ministru de rang inferior.
Cu toate acestea, Yair Golan, liderul formațiunii Democrații — partid care duce mai departe tradiția politică a lui Rabin — refuză să creadă că schimbarea este imposibilă. Fost general și fost coleg de armată cu Eisenkot, Golan a fost apreciat public pentru curajul său din 7 octombrie, când a plecat cu propria mașină spre sudul țării pentru a salva oameni. El privește acum bătălia politică prin prisma experienței sale de pe front: „Nu am intrat niciodată în luptă gândindu-mă: «Bine, voi fi ucis sau rănit». Nu. Voi câștiga și vom câștiga”.
Deși a evitat să folosească expresia „proces de pace” — un concept pe care mulți israelieni îl asociază astăzi cu dezamăgirile și riscurile, mai ales că Netanyahu și aliații săi au prezentat retragerea din Gaza din 2005 drept un pas care a facilitat atacurile din 7 octombrie —, Golan s-a declarat convins că opoziția poate demara un proces strategic regional care să garanteze securitatea pe termen lung a țării.
Iar ideea păcii nu a dispărut complet. La începutul săptămânii, a devenit virală o filmare din deșertul Negev, unde zeci de tineri aflați la un festival de muzică dansau și cântau „Shir LaShalom” („Cântec pentru pace”). Piesa, un simbol al anilor '90, a fost ultima melodie intonată de Yitzhak Rabin cu 31 de ani în urmă, chiar înainte de a fi împușcat. Între abilitățile politice ale lui Netanyahu și mobilizarea tinerilor sau a diasporei, Israelul își decide marți direcția.
Explorează subiectele:
