Spitalele de stat nu mai internează pacienți, iar privatul rămâne fără fonduri

Spitalele au ajuns să refuze internarea pacienților din cauza lipsurilor bugetare Foto: Shutterstock
Două decenii de neglijență în dezvoltarea ambulatoriilor din spitalele publice au transformat pacienții români în clienți captivi ai sistemului medical privat. În prezent, bolnavii care au nevoie de analize de laborator sau de investigații imagistice depind aproape în totalitate de furnizorii privați, însă adâncirea crizei de finanțare amenință să blocheze și această alternativă, afectând simultan și capacitatea spitalelor de a mai face internări.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților din România, a explicat pentru „Adevărul” dimensiunea acestui fenomen și motivele pentru care sistemul de stat nu mai poate prelua bolnavii:
„În primul rând, problema este accesul la ambulatoriu, pentru că aici se simte cel mai puternic lipsa de soluții. Nu toți pacienții au loc în spitale și ar trebui să poată merge și în ambulator. Deși ministrul ne îndeamnă să mergem doar la ambulatoriile spitalelor de stat, acestea nu au toate specialitățile, iar listele de așteptare sunt lungi, pentru că de 20 de ani nu s-a făcut mare lucru pentru ambulatoriul spitalelor publice. Până la urmă, mulți ajung tot la clinicile private, care au o pondere importantă pe acest segment. Pe analizele medicale din ambulatoriu, aproximativ 96% dintre pacienți ajung la clinicile private, iar la imagistică situația este similară, pentru că nu există locuri la stat.” — Vasile Barbu
Paradoxal, criza afectează chiar și persoanele care reușesc să obțină un pat într-un spital de stat, acestea fiind la rândul lor trimise către mediul privat pentru diverse investigații. Cu toate acestea, restrângerile bugetare pentru anul viitor pun sub semnul întrebării capacitatea clinicilor private de a mai absorbi cererea uriașă.
„Lipsa locurilor creează probleme chiar și pentru pacienții internați, care trebuie să aibă acces la anumite investigații de laborator și imagistice. Așadar, pentru pacient, șansa reală este să meargă la o clinică privată, mai ales că nu își permite să meargă în străinătate. Însă clinicile private încep și ele să întâmpine probleme, mai ales cu un buget restrâns pe anul viitor: plafoanele repartizate nu vor acoperi nici măcar 30–40% din nevoile de servicii medicale paraclinice, adică analize de laborator și imagistică. La acestea se adaugă consultațiile și serviciile medicale clinice, care sunt și ele prost tarifate, iar foarte mulți medici au renunțat să mai aibă contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau să ofere servicii în contract cu casa. Unii își aleg un număr de pacienți care le convine, iar pe ceilalți îi condiționează să plătească.” — Vasile Barbu
Spitalele refuză internările din cauza facturilor și a lipsei de materiale
Situația din unitățile sanitare cu paturi a devenit critică pe final de an. Reprezentantul pacienților responsabilizează Guvernul pentru faptul că spitalele au ajuns în imposibilitatea de a mai interna bolnavi. Unitățile duc lipsă de fonduri pentru hrană, medicamente, materiale sanitare și utilități, în timp ce consiliile județene au rămas fără resurse financiare pe care să le poată direcționa către sănătate.
„De asemenea, în spitale nu se mai fac internări pentru cazurile care trebuie tratate, pentru că unitățile nu au bani de medicamente, de materiale sanitare, de alimente și de energie. Facturile la energie, gaze, termoficare și electricitate încep să crească, iar managerii se tem de acest lucru. Multe unități sunt de urgență și aparțin Ministerului Sănătății, astfel încât nu primesc bani de la consiliile județene; nici celelalte unități nu prea primesc fonduri, pentru că nici consiliile județene nu mai au bani. Este sfârșit de an, iar banii au fost direcționați către diverse proiecte și investiții sau către primari.” — Vasile Barbu
În acest context, Vasile Barbu atrage atenția că Executivul trebuie să analizeze cu prioritate finanțarea programelor naționale de sănătate. Acestea nu depind doar de Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, ci și de sumele virate din bugetul consolidat către Ministerul Sănătății, care ulterior sunt transferate către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Alte priorități ar trebui să fie programele naționale de asigurări și programele naționale de sănătate. Se vorbește mult despre oncologie, pentru că este un subiect mai emoțional, dar există multe alte boli cu un impact la fel de grav sau poate chiar mai grav. În cazul programelor naționale, nu știm câți bani vor fi alocați. Pe partea de analize medicale și de pachete de servicii există Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, care are un buget separat de bugetul consolidat. Din bugetul consolidat trebuie să treacă însă niște bani către Ministerul Sănătății, iar acesta, după ce își acoperă cheltuielile proprii și pe cele ale instituțiilor din subordine, trebuie să aloce fonduri și pentru programele naționale de sănătate. Acești bani trebuie dați Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plus față de banii din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Iată, așadar, problema este problema bugetară.” — Vasile Barbu
Cum au fost împărțiți banii la rectificarea bugetară
Pentru a acoperi cheltuielile urgente din ultimele două luni ale anului, Guvernul a aprobat pe 30 octombrie prima rectificare bugetară din 2026. Menținând ținta de deficit bugetar la 6,2% din PIB, Executivul a direcționat suplimentări consistente către sănătate, pensii și administrații locale, tăind în schimb din banii alocați proiectelor cu fonduri europene și din cheltuielile care nu mai pot fi efectuate în acest an.
Pentru asigurarea continuității programelor naționale, a serviciilor medicale, precum și pentru achiziția de medicamente și materiale sanitare, bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a primit în plus 3,22 miliarde de lei. În paralel, CNAS a primit acces la circa 3,9 miliarde de lei, reprezentând sume reținute la începutul anului, iar plafonul aferent contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat a fost fixat la 9,1 miliarde de lei.
La rândul său, Ministerul Sănătății a beneficiat de o suplimentare de 774 de milioane de lei. Din această sumă, 391 de milioane de lei merg către acțiuni și programe prioritare de sănătate, 200 de milioane de lei sunt destinate funcționării unităților de primiri urgențe, iar 183 de milioane de lei acoperă salariile angajaților din serviciile județene de ambulanță. În schimb, din cauza ritmului scăzut de execuție, fondurile pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă au fost diminuate cu 700 de milioane de lei.
Explorează subiectele:
