ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 21 MARTIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 21 MARTIE

* Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Totodată, CSAT a aprobat o formă actualizată a Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în 2026 și în perspectivă. Potrivit șefului statului, prin aplicarea acestui program operatori economici naționali pot participa la fabricarea unor tipuri de tehnică militară.

* Curtea Constituțională a României a amânat, pentru 4 aprilie, pronunțarea în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

* Comisia juridică a Senatului a amânat, în unanimitate, la cererea ministrului Justiției, pentru data de 11 aprilie, dezbaterea proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Ministrul Tudorel Toader le solicitase anterior senatorilor din Comisia juridică să amâne dezbaterea proiectului, arătând că se pregătesc și alte măsuri complementare, menite să rezolve problemele din sistemul penitenciar.

* Comisia juridică a Senatului a stabilit că social-democratul Claudiu Manda nu se află într-o situație de incompatibilitate, fiind în același timp parlamentar și sportiv non amator, legitimat la CSM Craiova.

* Rapoartele de activitate ale Societății Române de Radiodifuziune pe anii 2013 și 2014 au primit vot favorabil, în unanimitate, de la senatorii și deputații Comisiilor reunite de cultură. Raportul de activitate al SRR pe anul 2015 a fost însă respins.

* Mai mulți avocați care reprezintă victimele incendiului de la Colectiv au solicitat, la Judecătoria Sectorului 4, introducerea, ca părți responsabile civilmente, a Ministerului Sănătății și statului român, prin Ministerul Finanțelor, pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanța le va stabili la finalul procesului.

* Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe scriitoarea Nora Iuga și pe directorul Teatrului Național din București, Ion Caramitru, ocazie cu care a afirmat că România nu are o resursă mai valoroasă și mai apreciată cum este cultura.

* Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că a primit o înștiințare "neoficială" din partea clinicii de specialitate din Viena potrivit căreia pacienții români nu mai sunt primiți pentru transplant pulmonar.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...