Stres, migrenă, oboseală... Cinci uleiuri esențiale indispensabile la birou

Stres, migrenă, oboseală... Cinci uleiuri esențiale indispensabile la birou

Migrenă, oboseală bruscă după prânz, nivel ridicat de stres înaintea unei reuniuni... Timpul petrecut zi de zi la birou este plin de capcane. Și cum nu este ușor de adoptat poziția lotus pentru a ne relaxa în mijlocul unui ''open space'', o alternativă este utilizarea uleiurilor esențiale, conform publicației Madame Le Figaro.

Există cinci astfel de produse care ne ajută să trecem cu bine peste momentele dificile ale unei zile de lucru, toate disponibile în farmacii, parafarmacii sau magazine de produse bio, scrie publicația, făcând o trecere în revistă a elixirurilor ce nu ar trebui să lipsească din sertarul biroului nostru pentru a ameliora diverse afecțiuni ce ne pot afecta viața de zi cu zi.

Menta împotriva migrenelor

Considerat un Rolls-Royce al anti-durerilor de cap, uleiul esențial de mentă asigură un efect rece și vasoconstrictor, grație mentolului pe care îl conține, ceea ce facilitează dispariția durerii, explică Alexandra Chopard, doctor în farmacie. Se aplică maxim două picături pe fiecare dintre tâmple, departe de ochi. Idealul este, desigur, să nu așteptăm până când durerea este de nesuportat. În cazul în care aceasta persistă, gestul poate fi repetat la două ore după prima utilizare. În plus trebuie să încercăm să depistăm cauza migrenei: oboseală a ochilor, ochelari nepotriviți, hidratare insuficientă etc.

Frunze de portocală amară împotriva stresului

Uleiul esențial din frunze de portocală amară redă tonusul atunci când se instalează oboseala. ''Ideal este să fie asociat cu practica unor exerciții de respirație, cum ar fi coerența cardiacă. Acest lucru acționează asupra stresului acut, dar și cronic'', precizează specialista. Acest produs se utilizează fie mirosind uleiul direct din flacon, fie punând două picături pe o batistă și respirând, fie punând o picătură pe interiorul încheieturilor mâinilor.

Scorțișoară împotriva oboselii

Scorțișoara este recomandată pentru combaterea oboselii, dimineața sau după masa de prânz, atunci când pleoapele devin grele. ''Uleiul esențial de scorțișoară acționează împotriva oboselii și somnolenței. Este de asemenea interesant împotriva depresiei'', adaugă Alexandra Chopard. Se utilizează pe cale orală, prin diluarea unei picături într-o linguriță de miere sau direct sub limbă, combinat cu o picătură de mentă.

Busuiocul exotic pentru a favoriza digestia

''Uleiul esențial de busuioc exotic, cu numele latin Ocimum basilicum, este un antispasmodic care funcționează astfel împotriva tulburărilor digestive, dar și a durerilor menstruale'', detaliază specialista. Se pune o picătură sub limbă după masă atunci când se manifestă balonarea. Pentru a evita supradozarea picăturilor atunci când înclinăm flaconul de ulei esențial, se poate turna o picătură pe pliul dintre degetul mare și degetul arătător și apoi o ducem în gură, sfătuiește aceasta.

Arborele de ceai împotriva problemelor de piele

Nu este nevoie să așteptăm până seara pentru a trata un coș enervant de pe față, care încearcă să erupă pe tot parcursul zilei. ''Uleiul esențial de arbore de ceai este antifungic, dezinfectant și antiseptic și limitează infecția'', spune Alexandra Chopard. Se aplică o picătură direct pe locul unde a apărut coșul, pentru a-l usca fără a agresa pielea. Arborele de ceai poate fi, de asemenea, utilizat pentru a preveni durerea în gât. În acest scop se diluează uleiul esențial într-o linguriță de miere, se ia de două ori pe zi, până când dispare jena.

Reguli pentru alegerea produselor potrivite

Specialista sugerează să optăm întotdeauna pentru uleiuri esențiale bio, asigurându-ne că numele latinesc al plantei apare pe flacon și evitând mențiunea "pe bază de ulei esențial de", ce prezintă riscul de a utiliza un produs prost dozat. Alexandra Chopard sfătuiește să fie privilegiate etichetele "HEBBD" și "HECT", care garantează respectarea principiilor de bază. Uleiurile esențiale trebuie păstrate departe de lumină și căldură, deci trebuie puse într-un sertar și nu lăsate pe birou.

Uleiurile esențiale sunt contraindicate pentru femeile însărcinate și copiii sub vârsta de șase ani, amintește publicația franceză în articolul publicat la 8 iunie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...