Stroe (MTS) - Acordarea unui buget către FR de Tenis prin minister e imposibilă, vom veni cu o soluţie alternativă

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri seara, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu jucătoarea Sorana Cîrstea, că acordarea unui buget Federaţiei Române de Tenis prin MTS este imposibilă în momentul de faţă din cauza litigiului din instanţă, dar a menţionat că instituţia pe care o conduce ca veni cu o soluţie alternativă pentru deblocarea situaţiei.

"A fost o întâlnire foarte benefică, Sorana Cîrstea a fost un partener de dialog foarte bun astăzi. Eu îmi doresc să am o comunicare foarte lejeră nu doar cu Sorana Cîrstea, Simona Halep sau Ion Ţiriac. Orice sportiv de înaltă performanţă şi nu numai este binevenit la MTS. Noi am demarat deja un dialog cu Guvernul în legătură cu asigurarea unor bani necesari funcţionării de bază a Federaţiei Române de Tenis. Şi sperăm ca în viitorul apropiat să avansăm public o soluţie. Nu vreau să dau acum prea multe detalii despre această soluţie alternativă, pentru că, din păcate, cea clasică, adică acordarea unui buget către Federaţia Română de Tenis prin MTS este imposibilă acum din cauza litigiului aflat în instanţă. Deci când vom avea soluţia vom ieşi cu ea, iar eu unul sunt încrezător", a menţionat noul ministru.

"Sunt studiate toate posibilităţile pentru a asigura aceşti bani pentru buna funcţionare a Federaţiei Române de Tenis pentru că, din păcate, s-a ajuns într-un moment extrem de critic în legătură cu situaţia ei financiară. Pe viitor cred că putem învăţa din blocaje de genul acesta şi putem evita situaţii similare la alte federaţii. Trecem prin ele şi învăţăm", a adăugat el.

Noul ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, dar şi cu Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, cel care a blocat finanţarea FRT prin litigiile deschise în instanţele de judecată. "Orice om cu competenţe, cu o bună reputaţie şi responsabilităţi în zona sportivă este binevenit. Domnul Vecerdea m-a informat în legătură cu chestiunile pe care le consideră importante în zona Federaţiei Române de Tenis, aşa cum şi domnul Ţiriac mi-a spus poziţia dânsului", a precizat Stroe.

Acesta a subliniat că şi-ar dori să discute şi cu Simona Halep despre această problemă: "Dacă va dori să ne întâlnim, cu siguranţă da. Mi-aş dori să o cunosc, să îi aud ideile. Cum azi am discutat cu Sorana Cîrstea şi am aflat despre sprijinul pe care ea vrea să-l întoarcă tenisului, aşa mi-aş dori să vină şi Simona Halep. Dar şi orice alt sportiv, pentru că eu sunt o persoană flexibilă şi deschisă. E absolut normal ca figuri publice, personalităţi din sport, să susţină interesele sportului pe care îl practică".

Jucătorii de tenis Sorana Cîrstea, Simona Halep şi Marius Copil au postat, marţi, pe conturile personale de pe un site de socializare, mesaje prin care solicită Ministerului Tineretului şi Sportului să reia finanţarea în regim de urgenţă a Federaţiei Române de Tenis şi a programelor sale. Sportivii susţin că alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis din luna iunie au fost ''democratice'' şi că Ion Ţiriac nu poate fi suspectat că are vreun interes să conducă FRT. Acesta este al doilea an în care Federaţia Română de Tenis nu primeşte finanţare de la bugetul de stat din cauza problemelor juridice.

Fostul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis, dar şi la un post de vicepreşedinte, Marius Vecerdea, tergiversează soluţionarea apelului în procesul deschis de acesta prin care contestă alegerea lui Ion Ţiriac la conducerea instituţiei, arăta conducerea FRT într-un comunicat remis AGERPRES.

Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 FAKE de proporții! Firea, preoteasa neagră a PSD, o îngroapă și pe Dăncilă! Oamenii sunt indignați de ce a put…

4 CULISE / Replica lui Manda care-a făcut-o pe Dăncilă să plângă: „Nu vreți dvs. să vorbiți în engleză?”

5 Primul pas spre fuziune? Un lider PMP, numit secretar general adjunct al guvernului Orban

recomandări

Te ia DNA: Vlad Cosma

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tort cu dulceață de căpșuni, lemongrass și cremă fină de branză