Studiu: 7 din 10 români nu au o rutină de economisire şi pun bani deoparte aleatoriu

Studiu: 7 din 10 români nu au o rutină de economisire şi pun bani deoparte aleatoriu

Mai mult de jumătate dintre români consideră că este foarte important să economisească, comparativ cu 44% în 2020 şi 36% în 2019, însă, în acelaşi timp, 71% dintre respondenţi nu au o rutină de economisire şi susţin că pun bani deoparte aleatoriu, potrivit unui studiul realizat anual de către Erste Group în ţările din Europa Centrală şi de Est.

Banca Comercială Română marchează Ziua Internaţională a Economisirii (31 octombrie) şi anunţă rezultatele "Money Matters", studiul realizat anual de către Erste Group în ţările din Europa Centrală şi de Est. Datele arată, în principal, că românii fac progrese în zona educaţiei financiare, însă le lipseşte încă disciplina economisirii.

Potrivit cercetării, 51% dintre români consideră că este foarte important să economisească, comparativ cu 44% în 2020 şi 36% în 2019, însă, în acelaşi timp, 71% dintre respondenţi nu au o rutină de economisire şi susţin că pun bani deoparte aleatoriu, în funcţie de ceea ce le rămâne la final de lună în cont, după ce îşi asigură cheltuielile curente. În majoritatea ţărilor din regiune, 1 din 2 respondenţi au declarat că economisesc lunar o sumă fixă, ceea ce relevă o mai bună organizare a cheltuielilor şi prioritizarea economisirii.

"Sărbătorim Ziua Internaţională a Economisirii după ce, în această toamnă, am pus în centrul comunicării noastre campania "Pentru o Românie inteligentă financiar", ce a urmărit să ofere românilor idei şi resurse practice de dezvoltare a inteligenţei financiare. Ediţia 2021 a studiului Money Matters ne confirmă că în România există interes pentru zona de educaţie financiară, dar şi că înţelegem, într-un număr din ce în ce mai mare, că obţinerii prosperităţii ţine şi de economisirea unui procent din câştigul lunar. Este nevoie să ne organizăm sistematic bugetul personal, astfel încât să ştim foarte clar ce venituri şi cheltuieli avem şi cum putem aloca bani pentru economii, dar şi pentru nevoi şi dorinţe", a declarat Nicoleta Deliu, Director Comunicare, BCR.

Studiul Money Matters a fost realizat la cererea Erste Group şi a vizat ţările din Europa Centrală şi de Est - Austria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, România şi Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iulie şi august 2021, pe un eşantion de 500 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei bancabile, cu vârsta de peste 15 ani.

Potrivit studiului, românii economisesc, în medie, 309 lei pe lună, echivalentul a 58 euro, cu un salariu mediu net de 3.541 lei. Suma medie lunară economisită pe regiune este de 120 de euro, reprezentând o creştere de 31,86% faţă de anul 2017, când suma era de 91 euro. Românii au înregistrat o creştere constantă a sumei economisite, ajungând la 309 lei lunar, în urcare cu 8,5% faţă de 2020, când suma medie economisită a fost de 286 lei, şi în creştere cu 14,8% faţă de 2019, când suma medie economisită a fost de 269 lei.

Austriecii continuă să fie lideri în această zonă a Europei, cu o medie de 344 euro lunar, urmaţi de slovaci cu 123 euro şi cehi cu 119 euro. Pe locurile următoare se află ungurii cu 83 euro, croaţii cu 72 euro şi sârbii cu 47 euro. Corelat cu salariul mediu din fiecare ţară din regiune, există un procent constant de 10% economisire la nivelul populaţiei.

Creşterea conştientizării importanţei economisirii se datorează şi impactului COVID-19, ţinând cont de faptul că 30% dintre respondenţii români ai studiului Money Matters au declarat că în ultimul an au economisit sau investit mai puţin din cauza contextului pandemic, media pe regiune fiind de 18,5%. Totodată, 69% dintre intervievaţi au menţionat că motivul pentru care economisesc sunt urgenţele şi cheltuielile neprevăzute, în timp ce 66% dintre ei au declarat că economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie.

Potrivit studiului, 13% dintre români consideră că au cunoştinţe solide de educaţie financiară, în timp ce media pe regiune a celor ce au declarat că au cunoştinţe foarte bune de educaţie financiară este de 9,5%.

În ceea ce priveşte atribuirea responsabilităţii educaţiei financiare, 55% dintre respondenţi consideră că intră în atribuţiile şcolii şi a altor instuţii de învăţământ, 49% cred că este responsabilitatea părinţilor şi a familiei, 41% plasează responsabilitatea băncilor şi altor instituţii financiare, 41% consideră că intră în atribuţiile autorităţilor publice, iar 31% cred că este responsabilitatea mass-media. Media la nivelul regiunii este de 51,8% pentru respondenţii care consideră că educaţia financiară intră în responsabilitatea băncilor.

BCR susţine importanţa educaţiei financiare şi a promovării unui comportament financiar responsabil, prin susţinerea economisirii. De altfel, banca îşi propune să crească nivelul de cunoştinţe financiare în rândul populaţiei şi a lansat campania "Pentru o Românie inteligentă financiar", prin care urmăreşte să ofere românilor sfaturi concrete de educaţie financiară, precum regula 50/30/20 de împărţire corectă a bugetului (50% pentru cheltuieli uzuale, 30% pentru dorinţe şi 20% pentru economii şi investiţii), Întâi eu - plăteşte-te pe tine prima dată şi 24H - amână achiziţia unui lucru cel puţin 24 de ore pentru a te asigura că ai nevoie de el. Reprezentanţii băncii susţin totodată şi crearea unui fond de rezervă, unde trebuie strânse între 3-6 salarii lunare.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”