SUA: Un nou atac al lui Donald Trump la adresa ministrului justiției

Președintele american Donald Trump a formulat marți noi critici la adresa ministrului justiției Jeff Sessions, reproșându-i că nu a lansat o anchetă în cazul e-mailurilor candidatei democrate Hillary Clinton la președinție, relatează Reuters.

Într-un mesaj difuzat pe Twitter în cursul dimineții, președintele american a spus că Jeff Sessions "a adoptat o poziție foarte slabă" în acest dosar.

FBI a ales anul trecut să nu deschidă o urmărire penală cu privire la utilizarea de către fostul secretar de stat a unei adrese de e-mail personale pe vremea când a fost șefă a diplomației SUA în timpul președinției lui Barack Obama.

Într-un alt mesaj pe Twitter referitor la campania prezidențială din 2016, Trump a menționat "eforturi depuse de Ucraina pentru a sabota" candidatura sa și a o "favoriza pe tăcute pe Clinton", dar fără să aducă dovezi care să susțină această afirmație.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

4 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade

5 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...