Suceava: 1.322 cazuri de COVID-19 în evoluţie în judeţ; 402 - în municipiul Suceava

Suceava: 1.322 cazuri de COVID-19 în evoluţie în judeţ; 402 - în municipiul Suceava

Un număr de 1.322 de cazuri de COVID-19 sunt în evoluţie în judeţul Suceava, dintre care 402 în municipiul reşedinţă şi 132 în cele opt localităţi limitrofe aflate în carantină, conform situaţiei oferite de DSP privind repartizarea cazurilor confirmate de coronavirus până pe 4 mai şi a celor rămase în evoluţie până la această dată, a informat, miercuri, Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, în autoizolare la domiciliu se află 706 persoane, iar 13.989 au ieşit de sub incidenţa acestei măsuri de la instituirea stării de urgenţă şi până în prezent.

Totodată, în carantină instituţionalizată sunt plasate 575 persoane, iar alte 2.045 au ieşit de sub incidenţa acestei măsuri.

Potrivit Prefecturii Suceava, au fost externate din spital 1.430 de persoane şi au fost declarate vindecate 986 persoane, iar până în prezent s-au efectuat 13.475 de teste în judeţ.

Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, pe raza judeţului au acţionat 394 de poliţişti, 97 de jandarmi, 4 poliţişti de frontieră, 108 poliţişti locali şi 23 militari MApN.

În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate în contextul evoluţiei COVID-19, s-au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, 51 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină, fiind verificate 461 persoane cu privire la respectarea interdicţiilor impuse şi nu au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.

Au fost constatate şi aplicate 102 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 237.220 lei, fiind constatate două infracţiuni.

În perioada de referinţă au fost depistate 55 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, pentru care au fost constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 87.540 lei.

Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava şi pentru asigurarea zonei de protecţie au constatat zece fapte de natură contravenţională, dintre care două pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie, valoare totală a sancţiunilor aplicate fiind de 9.915 lei. Totodată, s-au constatat trei infracţiuni. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...