SURSE Dosar penal DNA după ce șeful Jandarmeriei şi-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă. Ministerul de Interne a declanșat control intern

SURSE Dosar penal DNA după ce șeful Jandarmeriei şi-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă. Ministerul de Interne a declanșat control intern

Direcția Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR), solicitând toate documentele oficiale privitoare la salariile încasate de şeful instituţiei, Bogdan Enescu, în perioada aprilie- iunie. Conducerea MAI are suspiciuni că Enescu a pontat sute de ore suplimentare executate mai ales noaptea și în zilele de week-end, fără acordul ministrului de Interne, au precizat surse din Poliţie pentru G4Media.ro.
 
Verificările vizează şi alţi angajaţi ai Jandarmeriei, printre care şi iubita lui Bogdan Enescu.

Şi Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă în acest caz şi a solicitat documente justificative, au mai precizat sursele G4Media.ro. E vorba despre cercetări in rem (adică față de o situație, nu față de o persoană).

  • Şeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol, pentru un punct de vedere.

Cine este colonelul Bogdan Enescu

Colonelul Bogdan Enescu, numit în luna decembrie în funcția de șef al Jandarmeriei Române, vine din poziția de inspector-șef al Jandarmeriei Ilfov, pe care o ocupa din 2013. El a intrat în jandarmerie în 1996, an în care a absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”.

În cei 23 de ani de activitate a ocupat o serie de funcții, de la comandant de pluton instrucție și misiuni, comandant de detașament și șef de stat major până la aceea de inspector-șef.

Enescu este licențiat în drept și are două masterate, unul în management public, iar celălalt în administraţie publică şi integrare europeană, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. De asemenea, este absolvent al mai multor studii postuniversitare la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”.


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

3 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

4 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …