Tăriceanu a preferat Marele premiu la Formula 1 de la Abu Dhabi în ziua sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului...

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a onorat invitația la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului pentru că se află în Emiratele Arabe Unite, unde a asistat la Marele premiu la Formula 1 de la Abu Dhabi.

Tăriceanu s-a fotografiat, la Abu Dhabi, cu fostul rege al Spaniei Juan Carlos și cu Zinedine Zidane și a postat imaginile pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi la Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi am avut prilejul de a mă întâlni cu fostul rege al Spaniei, Juan Carlos“ și „alături de Zinedine Zidane, unul dintre cei mai buni fotbaliști, la Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi“, sunt mesajele care însoțesc fotografiile.

Zeci de mii de credincioși au ajuns duminică la Catedrala Mântuirii Neamului, unde la ora 9 a început slujba de sfinţire oficiată de Patriarhul Daniel și Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul de Patra, Hrisostom. În timpul Sfintei Liturghii, au avut acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Dintre liderii politici de la București, doar premierul Viorica Dăncilă a participat la eveniment. 



populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India