Tăriceanu: Susţin ideea că există cheltuieli nejustificate la nivelul administraţiei; se impune o analiză drastică a Ministerului de Finanţe

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că susţine ideea că există cheltuieli nejustificate la nivelul administraţiei şi a afirmat că se impune o analiză drastică, menţionând că "întotdeauna în administraţie există rezerve nebănuite în privinţa cheltuielilor".

Întrebat despre proiectul privind reducerea costurilor pe ministere, Tăriceanu a spus: "Nu am discutat un astfel de proiect şi nici nu ştiu să existe un astfel de proiect".

"Cu toate că susţin ideea că există cheltuieli nejustificate la nivelul administraţiei şi se impune o analiză drastică făcută în primul rând de Ministerul de Finanţe care are tabloul cheltuielilor şi cred că acest lucru de vedere trebuie avut în vedere, probabil va fi un subiect de discuţie în următoarele şedinţe ale coaliţiei", a adăugat Tăriceanu.

El a mai spus că sunt rezerve la nivelul cheltuielilor în administraţie, pe care Ministerul de Finanţe "poate să le deceleze".

"Întotdeauna în administraţie există rezerve nebănuite, fie că este vorba la nivelul cheltuielilor de personal, fie că este la nivelul cheltuielilor curente, sunt rezerve pe care Ministerul de finanţe poate să le deceleze şi să facă o propunere rezonabilă pentru ca aceste cheltuieli să le reducem. În mod normal, acest lucru ar trebui să fie făcut de orice titular de instituţie, de minister, alte instituţii, autorităţi. Evident că treaba asta nu e populară pentru cel care conduce entitatea respectivă şi toţi oamenii vor să fie populari şi atunci nimeni nu face şi trebuie măsura luată într-un fel de exerciţiu coercitiv", a adăugat Tăriceanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

2 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

3 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

4 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților

5 VIDEO Jocul din spatele căderii guvernului Bolojan: miza gazelor și conexiunea americană