Tenis: Cosac - Nu am fost anunţaţi oficial că turneul WTA de la Bucureşti se mută la Budapesta, dar ştim că există o ofertă

Tenis: Cosac - Nu am fost anunţaţi oficial că turneul WTA de la Bucureşti se mută la Budapesta, dar ştim că există o ofertă

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că nu a fost anunţat oficial de faptul că BRD Bucharest Open se mută la Budapesta, dar a precizat că din "diferite surse" a aflat că există o ofertă în acest sens primită de proprietarul turneului WTA, maghiarul Jeno Marky, din partea Guvernului Ungariei.

"Noi avem turneul de cinci ani, iar acum suntem în discuţii cu proprietarul turneului pentru a închiria din nou această competiţie. Chiar alaltăieri am avut o discuţie cu dânsul şi nu mi-a comunicat nimic legat de mutarea turneului la Budapesta. Din diferite surse însă am aflat că are o ofertă de la Guvernul Ungariei. Dacă aceasta este concretă, cu siguranţă că domnul Marky nu ar putea să o refuze. Şi eu dacă aş fi proprietarul unui turneu, iar ţara mea îmi cere să îl aduc la Bucureşti aş face la fel. Însă repet, oficial proprietarul nu ne-a comunicat că turneul nu va mai avea loc la Bucureşti", a spus Cosac.

"În acelaşi timp, turneul a apărut deja în calendarul oficial al WTA ca având loc la Bucureşti. Iar conform regulamentelor, ca să îl muţi în alt oraş după ce a apărut în calendar costă câteva zeci de mii de euro, poate chiar 100.000. Nu ştiu ce să spun, poate fi un zvon pentru că mă uitam la turneul feminin care are loc acum la Budapesta şi pe fundal este sponsor statul maghiar. Aşa ar fi două turnee de fete susţinute de statul maghiar. Dar poate vor să investească, nu avem de unde să ştim. Aşa şi domnul Ţiriac a mutat turneul masculin de la Bucureşti la Budapesta pentru că acolo sunt condiţii", a adăugat preşedintele.

Cosac susţine că Jeno Marky nu are pretenţii financiare exagerate în privinţa preţului chiriei. "Dânsul nu are pretenţii exagerate privind chiria, deci nu e legat de bani. Anul acesta dacă ar fi la Bucureşti chiar ar fi condiţii mai avantajoase pentru dânsul pentru că erau nişte meciuri de pe terenurile secundare care trebuie transmise live, iar aceste costuri le-am acoperit noi cu deţinătorul de drepturi. Deci din punctul ăsta de vedere este OK. Ca organizare, dânsul a fost puţin nemulţumit când turneul nu s-a mai putut juca pe arena centrală de la Arenele BNR, însă toată lumea, de la arbitri la supervizorii WTA, a fost extrem de satisfăcută de condiţiile de la noi", a explicat el.

"Dacă turneul se va muta, va fi o pierdere foarte mare pentru România, susţine Cosac. "Ar fi o pierdere foarte mare, normal. Dar nu avem ce să facem, e proprietatea unei persoane fizice acest turneu, noi l-am avut închiriat cinci ani. Dacă dânsul nu mai vrea, nu putem face nimic. Domnul Marky are turneul din 1990-1991 şi nu a vrut să vândă licenţa. Acum câţiva ani, după ce turneul a venit la Bucureşti, o persoană din România a vrut să cumpere licenţa, dar a refuzat. A zis că e ca şi copilul lui, că are turneul de aproape 30 de ani. Aceste licenţe s-au dat atunci, iar calendarul e oricum încărcat. Să vedem, am citit în presă că domnul Ţiriac a zis că WTA ar scoate 4 turnee şi ar dori să cumpere unul pentru a-l organiza în ţară", a mai afirmat Cosac pentru AGERPRES.

Preşedintele susţine că nu există o dată limită pentru încheierea negocierilor cu Jeno Marky. "Dânsul nu a pus niciodată presiune pe noi şi nici acum nu a făcut-o. Nu avem o dată limită pentru încheierea contractului de închiriere. De exemplu, anul trecut am semnat contractul în luna mai. Vom vedea ce se va întâmpla în zilele următoare", a spus George Cosac.

Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, s-a desfăşurat începând cu anul 2014 la Arenele BNR din Capitală, competiţia fiind închiriată de Federaţia Română de Tenis de la maghiarul Jeno Marky, proprietarul licenţei. Contractul dintre Marky şi FRT s-a desfăşurat pe o perioadă de cinci ani, ultima ediţie având loc în 2018 conform înţelegerii iniţiale.

Municipiul Bucureşti a pierdut în 2017 şi turneul masculin de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy, acesta fiind mutat la Budapesta. Proprietarul turneului masculin, Ion Ţiriac, a anunţat că motivul este legat de faptul că Arenele BNR nu mai corespund cerinţelor ATP, Terenul Central fiind închis. În 2016, la ultima ediţie a turneului la Bucureşti, Terenul Central nu a putut fi folosit, deoarece nu avea avizul ISU de funcţionare, meciurile disputându-se doar pe terenurile secundare.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria