Tenis: Novak Djokovic devine de luni ''Nr.1 istoric'' în clasamentul ATP

Tenis: Novak Djokovic devine de luni ''Nr.1 istoric'' în clasamentul ATP

Jucătorul sârb Novak Djokovic va deveni începând de luni, la vârsta de 33 de ani, "Nr.1 istoric" în tenisul masculin profesionist, ocupând vârful ierarhiei mondiale pentru a 311-a săptămână, cu una mai mult decât elveţianul Roger Federer , relatează AFP.

Din punct de vedere statistic, Djokovic a făcut un pas mare în cursa care îl opune lui Federer şi Rafael Nadal pentru titlul de cel mai bun jucător din toate timpurile (GOAT). Elveţianul, care va împlini 40 de ani în luna august, a ieşit de pe podium şi are puţine şanse să redevină lider mondial, în timp ce Nadal, în vârstă de 34 de ani, a fost până acum Nr.1 "doar" 209 săptămâni.

"Acum, când am devenit Nr.1 istoric, sunt mulţumit. Mă voi putea concentra în principal pe trofeele de Mare Şlem. Când vizezi locul de Nr.1, eşti obligat să joci, să joci bine, tot sezonul", a declarat Djokovic pe 21 februarie, după victoria la Openul Australiei , care i-a asigurat rămânerea în fruntea clasamentului ATP timpul necesar pentru a stabili un nou record.

După debuturile sale în rândul jucătorilor profesionişti în 2003, la 16 ani, ascensiunea sa a fost fulminantă: Top 100 pe 4 iuliet 2005 (94), Top 50 pe 12 iunie 2006 (40), Top 20 pe 9 octombrie 2006 (16), Top 10 pe 19 martie 2007 (10), primul podium pe 9 iulie 2007 (3) şi Nr.1 la 24 ani pe 4 iulie 2011, la o zi după primul său titlu la Wimbledon (victorie cu Nadal în finală).

În deceniul următor, tenismanul sârb nu a mai părăsit Top 3, cu excepţia unei accidentări care l-a ţinut departe de competiţie timp de şase luni ân 2017. Retrogradat pe locul 22, el a redevenit Nr.1 în noiembrie 2018. După ce a cedat tronul lui Nadal în noiembrie 2019, el s-a instalat din nou confortabil pe 3 februarie 2020.

Totodată, Djokovic a terminat de şase ori anul ca cel mai bun jucător în activitate (2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020), egalând recordul lui Pete Sampras.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


populare
astăzi

1 Uite, asta chiar este o informație interesantă... / O fi mâna americanilor? Sau a ucrainenilor?

2 Departamentul de Stat al SUA, mesaj tranșant pentru americanii din Rusia: „Părăsiți țara, pregătiți și un testament”

3 Un francez stabilit în Brașov de cinci ani vrea să se întoarcă în țara lui din cauza prețurilor. „Înainte era foarte confortabil”

4 „Am metastazat armata rusă”. Partizanii ucraineni vorbesc despre un „moment de cotitură” al mișcării de rezistență

5 BREAKING Scurgerea masivă de documente care arată cum Rusia își execută și torturează propriii soldați