Tenis: Simona Halep - Sunt pe final de carieră, dar nu mă gândesc la retragere

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care va împlini 29 de ani la 27 septembrie, a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că este pe final de carieră, dar nu se gândeşte încă la retragerea din activitate.

"Am 28 de ani, fac 29 anul ăsta... e normal să fiu pe final de carieră. Am deja 10 ani sau chiar mai mult. Dar nu mă gândesc la retragere. Însă sunt pe final", a spus Halep, care a plecat, vineri, în Dubai acolo unde va participa între 17 şi 22 februarie la turneul WTA cu premii în valoare de 2.643.670 de dolari.

Întrebată ce părere are despre faptul că antrenorul Darren Cahill a spus că va mai juca încă 3-4 ani, Halep a răspuns "Să vedem, nu pot să mă pronunţ".

Numărul 2 mondial speră să aibă succes la următoarele două turnee la care va participa, Dubai şi Doha.

"Cele mai frumoase amintiri din Golf sunt legate de când am câştigat turneul de la Dubai şi cel de la Doha. Sunt două turnee care îmi plac şi sper să fac rezultate bune şi de data asta. Ca de fiecare dată plec cu gânduri bune, gânduri pozitive. M-am pregătit foarte bine, sunt încrezătoare, vedem ce va fi. A fost foarte bine să mă pregătesc acolo înaintea începerii sezonului pentru că mi-a prins bine în Australia. Sper ca şi acum să îmi meargă bine la Dubai pentru că îmi plac condiţiile de acolo. Nu ştiu cum va fi să primesc indicaţii din lojă de la Darren. Şi pentru mine va fi interesant. De la juniori nu s-a mai întâmplat acest lucru. Nu ştiu dacă e bine sau rău, o să vedem acolo. Aveam un cod al semnelor şi îl respectăm în continuare", a spus ea.

"Nu pot să zic că e greu sau uşor fără preparator fizic. Am făcut singură pregătirea fizică în perioada aceasta. Am avut nevoie de un pic de timp să îmi reaşez exerciţiile şi vom vedea ce urmează. Am fost acasă în ultimul timp, m-am bucurat de aceste zile şi m-am resetat ca să zic aşa", a adăugat Simona Halep.

Referitor la declaraţia lui Ilie Năstase conform căreia ea nu ar mai trebui să reprezinte România ci Federaţia Română de Tenis la turneele internaţionale până când asociaţia nu va primi finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului, Halep a afirmat: "Eu joc cu România pe spate tot timpul, România este lângă mine tot timpul şi atunci când consider că sunt aptă 100% joc în echipa de Fed Cup a României. Deci eu joc permanent pentru România la toate turneele. Am spus de multe ori că o medalie la Jocurile Olimpice reprezintă obiectivul meu în anul 2020. Nu contează ce fel de medalie, dar sper să fie o medalie".
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Date noi / Generalul Nicolae Ciucă, noul premier desemnat. Orban, ministru și posibil vicepremier. 3 miniștri di…

2 Președintele n-a făcut o desemnare, ci o declarație de război! Pesediștii, cu spatele la zid, românii, în sond…

3 Situația la zi / Americanii spun că urmează o pandemie. „Nu este o chestiune de DACĂ. Este o chestiune de CÂND ș…

4 TVR / Procurorii DNA l-au căutat pe Codruţ Marta în cimitirul Pipera. Directorul de cabinet al fostului șef al …

5 Cercetător chinez despre kiturile de testare: „Doar 30 până la 50 la sută dintre pacienţii infectaţi au rezult…

recomandări

Te ia DNA: Ioan Chelaru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un tip a creat ciocanul lui Thor cu electromagneţi şi amprentă