Tenis: Un fost partener de afaceri îi cere lui Boris Becker 36,5 milioane euro

Tenis: Un fost partener de afaceri îi cere lui Boris Becker 36,5 milioane euro

Problemele financiare ale legendei tenisului german Boris Becker, declarat recent în faliment, s-au accentuat, marți, cu o solicitare de rambursare a 36,5 milioane euro din partea unui fost partener elvețian de afaceri, informează AFP.

Avocatul jucătorului de tenis a apreciat această cerere ca fiind nefondată.

"După ce recenta decizie a unui tribunal din Londra de a-l declara pe Boris Becker în faliment a fost făcută publică, fostul asociat de afaceri al lui Boris Becker și fost patron al companiei Hans-Dieter Cleven s-a văzut constrâns să-și emită pretențiile în cadrul acestei proceduri", a afirmat cabinetul de avocatură al reclamantului, GHM Partners, într-un comunicat.

Firma elvețiană, care a făcut parte din compania ce patrona fabricantul de echipament sportiv Volkl sau grupul de distribuție Metro, a indicat că reclamă 40 de milioane de franci elvețieni (36,5 milioane euro), reprezentând restanțe. Aceasta a precizat, prin intermediul comunicatului, că fostul jucător de tenis, care comentează turneul de la Wimbledon pentru BBC, nu și-a onorat termenele pentru a rambursa această sumă.

Omul de afaceri nu a precizat originea acestei sume, dar a fost asociat pentru diverse proiecte cu Boris Becker, în special în anii '90, fiind într-un timp consilierul său financiar în Elveția. De asemenea, fostul partener de afaceri al germanului a precizat că l-a crezut pe cuvânt pe fostul multiplu câștigător de la Wimbledon (1985, 1986 și 1989), care a respins recent orice idee de faliment în presa germană și a asigurat că poate face față obligațiilor sale financiare.

Avocatul fostului tenisman, Christian-Oliver Moser, a respins cererea antreprenorului elvețian.

În urmă cu două săptămâni, Boris Becker a fost declarat în faliment personal de către un tribunal londonez pentru o datorie de mai multe milioane de euro.

AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Mini-autostrada Clujului, pregătită de inaugurare. Imagini de pe șantierul primului drum expres din nord-vestul României

2 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

3 Surprinzătoarea postare a Ambasadei SUA la București...

4 România, Ciolacu, decembrie / „Goluri temporare de casă consecutive în Trezorerie”

5 VIDEO Priviți, accidentul cu șase mașini de pe Autostrada Soarelui, filmat de camera de la bordul unui vehicul