Timiş: Şase cetăţeni din Afganistan şi Siria, depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

Timiş: Şase cetăţeni din Afganistan şi Siria, depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

Şase cetăţeni din Afganistan şi Siria au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din sectorul Deta, într-un autoturism, în zona de frontieră, când încercau să treacă ilegal graniţa, ajutaţi de un român.

În urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Deta au oprit pe DN 59B, în localitatea Toager, luni seara, un autoturism condus de un cetăţean român, în vârstă de 29 ani. În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au depistat alte şase persoane, cetăţeni străini, transmite un comunicat al Poliţiei de frontieră Timişoara, remis, marţi, AGERPRES.

Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, cetăţenii străini, toţi de sex masculin, precum şi şoferul autovehiculului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, unde persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni afgani şi sirieni, trei dintre ei fiind minori cu vârste între 12 şi 16 ani, iar adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii afgani şi de trafic de migranţi pentru şoferul mijlocului de transport, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?