Toader: Este necesară codificarea legilor electorale; intenţie există, să vedem realizările

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat sâmbătă, la Sinaia, că este necesară codificarea legilor electorale pentru a se elimina suprapunerile legislative.

Întrebat care sunt principalele vulnerabilităţi ale legilor electorale, Toader a punctat faptul că există o lege pentru fiecare proces electoral, în context, arătând nevoia de codificare a legilor electorale.

"În primul rând, este câte o lege pentru fiecare proces electoral, pentru alegerea preşedintelui, alegeri locale, parlamentare, Parlamentul European. În opinia mea, şi chiar în opinia Curţii Constituţionale, este necesară codificarea legilor electorale, toate adunate în acelaşi cod electoral pentru a se elimina suprapunerile legislative, pentru a se elimina expresiile, termenii, care au formulări diferite, deşi în voinţa legiuitorului au acelaşi înţeles. Numai atunci avem o lege clară, previzibilă, predictibilă, numai atunci autorităţile se vor organiza potrivit voinţei legiuitorului, numai atunci cetăţenii cu drept de vot îşi vor exercita pe deplin şi facil respectivul drept", a răspuns ministrul.

El a explicat că o codificare a legilor electorale înseamnă o armonizare a prevederilor legale.

"Codificarea înseamnă altceva decât o culegere de legi electorale, prin urmare, dacă am spus codificare, înseamnă sensul uniformizării, sensul armonizării prevederilor legale. Dacă facem o culegere de legi, putem să o facem şi mâine, adunăm legile electorale, le punem între două coperţi le dăm la publicat, dar ăla nu e cod, aia e o culegere de legi. (...) Dacă ai aceeaşi problemă juridică, dacă ai aceeaşi problemă de rezolvat, dacă ai aceeaşi voinţă a legiuitorului, trebuie să ai şi aceeaşi formulă juridică, pentru simplul motiv ca românii să înţeleagă, autorităţile să înţeleagă iar dacă nu înţeleg, normele de tehnică legislativă ne spun că trebuie folosite aceleaşi formulări, aceiaşi termeni, aceeaşi expresie pentru a evidenţia, a sublinia, a reglementa, a incrimina aceeaşi voinţă juridică", a declarat Toader.

Întrebat dacă există o intenţie de a strânge toate legile electorale într-un cod până în 2019, Toader a spus că intenţie există, însă trebuie văzut dacă aceasta se va şi realiza.

"Intenţie există, dar realizările să le vedem. Într-una din deciziile Curţii Constituţionale se făcea referire la nevoia codificării legilor electorale. Domnul profesor Barbu, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a solicitat colaborarea Ministerului Justiţiei pentru ca împreună cu specialiştii dânşilor să elaborăm această codificare. Sigur, pe noi ne bucură. L-am asigurat de toată participarea specialiştilor de la Ministerul Justiţiei", a mai afirmat Toader.

Ministrul Tudorel Toader participă, la Sinaia, la conferinţa internaţională organizată de Autoritatea Electorală Permanentă în parteneriat cu Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), cu tema 'Alegeri libere, parlamente şi formarea naţiunii'. AGERPRES/(A - autori: Anamaria Toma, Oana Mălina Negrea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Daniela Juncu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Incredibil, în spitalul unde-a fost directoare șpăgăreasa PSD medicii trag la sorți cine să trateze pacienți c…

2 VIDEO Priviți cum este onorat şeful diviziei antiterorism din Garda Civilă din Spania, mort la 48 de ani de co…

3 Adolescentă de 16 ani, cea mai tânără victimă ucisă de coronavirus în Franţa: Avea o tuse mică, iar primele do…

4 Medic român din Elveția: Este greu să te protejezi, indiferent de țara în care ești. În Geneva nu se mai găseș…

5 Fiică de medici români infectați cu COVID-19: „Şi-au făcut rost de medicamente, din mână în mână, şi le admini…

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde