Toate scenariile privind remanierea guvernamentală

Toate scenariile privind remanierea guvernamentală

Tema remanierii ar fi trebuit să fie discutată la şedinţa Coaliţiei de miercuri, mai ales că social-democraţii veniseră pregătiţi să înceapă negocierile pentru schimbări la nivel guvernamental. Lipsa liderilor UDMR a dus la ignorarea subiectului, pentru a nu fi luate decizii fără consultarea lui Kelemen Hunor, mai ales că inclusiv Uniunea e vizată în cazul remanierii.

Şi există trei scenarii de lucru în prezent. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, PSD este cel mai hotărât că ar trebui să aibă loc o remaniere guvernamentală. Iar primul cap care ar urma să cadă de la social-democraţi este cel al lui Vasile Dîncu, aflat în dizgraţie atât în partid, cât şi în relaţia cu Palatul Cotroceni. Iar persoana care ar putea să-i ia locul e exact adversarul „clasic” din partid, Mihai Tudose, unul dintre cei mai mari contestatari ai săi. Însă aducerea lui Tudose în Guvern ar trebui dublată de o retragere a lui Florin Spătaru de la Economie, din două raţionamente. Primul, imaginea ştearsă a lui Spătaru. Al doilea, Spătaru a fost propunerea organizaţiilor Brăila-Galaţi pentru Executiv. Îndepărtarea lui Dîncu ar lăsa Transilvania fără om în Guvern, aşa că Economia ar trebui să ajungă la cineva susţinut de organizaţiile de la nord de arcul carpatic.

Însă, în acest prim scenariu, ar trebui ca liberalii să renunţe şi ei la un ministru cu greutate. Iar social-democraţii insistă pe remanierea lui Virgil Popescu. Surse liberale au precizat pentru „Adevărul” că PNL nici nu concepe să renunţe la Popescu, mai ales că alternativele sunt considerate slabe, plus că ministrul deja a stabilit o listă mare de contacte externe – din Statele Unite până în Azerbaidjan. O variantă mai acceptabilă e îndepărtarea lui Sorin Cîmpeanu, în partid circulând zvonul că nu mai e în graţiile Cotroceniului, adică principalul său atu. Cîmpeanu e membru PNL din 2020, fiind ministru susţinut de Partidul Conservator în Guvernul Ponta, trecut prin partide ca ALDE şi Pro România. Lista remaniabililor în primul scenariu e completată de Eduard Novak de la Sport, reprezentant al UDMR în Guvern.

Sancţiuni doar la UDMR

În al doilea scenariu, singurul demis ar fi un UDMR-ist. Iar Uniunea nu e dispusă să renunţe la un greu, cum ar fi Tanczos Barna, foarte contondent în reacţiile sale din ultimele săptămâni, nici la Cseke Attila (Dezvoltare), omul cu resursele pentru administraţia locală. Ar rămâne ca variantă tot Novak, dar UDMR ar percepe acest lucru drept un atac din interior, fiind singurul afectat de remaniere.

În cel de-al treilea scenariu, Coaliţia îngroapă subiectul remanierii până la iarnă, când e următoarea evaluare. Însă acest lucru ar însemna o victorie mare a UDMR, după comportamentul sfidător în cazul declaraţiilor controversate ale lui Viktor Orban, iar PSD şi PNL, precum şi Klaus Iohannis, ar rămâne cu imaginea de actori politici dispuşi să accepte orice doar pentru a fi linişte în Coaliţie.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Lovitură sub centură pentru Putin de la aliatul său, Lukașenko

2 Şeful spionajului militar ucrainean: Eliberarea peninsulei Crimeea va începe în primăvara anului viitor. Nu există altă opțiune

3 VIDEO „Niciodată în viața mea nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție militară” - Un general în retragere, despre imaginile cu ruși beți cr…

4 VIDEO Explozii puternice în Crimeea, la o bază aeriană rusească. Rușii spun că un avion ar fi derapat și a luat foc

5 Cele trei nume luate în considerare de PSD pentru prezidențialele din 2024. Ciolacu susține că nu-l interesează