Ucraina interzice activitatea agenţiei de presă ruse RIA Novosti pe teritoriul său

Ucraina a interzis joi agenţiei de presă ruse RIA Novosti să-şi desfăşoare activitatea pe teritoriul său, în cadrul noilor sancţiuni care vizează Moscova şi care intervin la o săptămână după arestarea unui oficial al filialei agenţiei RIA Novosti la Kiev, acuzat de 'înaltă trădare', relatează AFP.

Ria Novosti şi Interselekt, compania care gestionează activităţile economice ale agenţiei la Kiev, au fost adăugate pentru o perioadă de trei ani pe 'lista neagră' a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare (NSDC), publicată pe site-ul preşedinţiei ucrainene.

Aceste sancţiuni includ blocarea activelor, a telecomunicaţiilor utilizate de agenţie şi a site-ului ucrainean al Ria Novosti.
Directorul conglomeratului media rus Rossia Segodnia, din care face parte şi Ria Novosti, a denunţat decizia ca fiind 'un indicator al neputinţei' autorităţilor de la Kiev.

'Ei nu fac decât să-şi acuze proprii cetăţeni, să persecute jurnaliştii, să atace libertatea de expresie, să interzică mass-media respectate', a declarat Dmitri Kisseliov, citat de Ria Novosti.

Un responsabil al agenţiei Ria Novosti de la Kiev, jurnalistul Kirilo Vişinski, care are dublă cetăţenie, rusă şi ucraineană, a fost arestat şi acuzat săptămâna trecută de 'înaltă trădare' şi riscă 15 ani de închisoare.

Kirilo Vişinski, 51 de ani, care a lucrat pentru media ucrainene înainte de a deveni în urmă cu câţiva ani corespondentul televiziunii publice ruse Rossia şi de a trece apoi la Ria Novosti, a respins toate acuzaţiile formulate împotriva sa şi a denunţat 'o încălcare a libertăţii de expresie'.

Arestarea şi inculparea sa au fost descrise ca fiind 'fără precedent' de preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce organizaţii internaţionale şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă