Un general rus din serviciul de protecție al înalților demnitari a fost arestat pentru corupție

Un general rus din serviciul de protecție al înalților demnitari (Serviciul Federal de Protecție - SFP), a fost arestat vineri pentru presupuse fapte de corupție, relatează agenția EFE.

'În urma unei investigații interne efectuate de SFP în unitățile din Caucaz s-au găsit indicii privind grave încălcări ale legislației în vigoare', a declarat pentru agenția Interfax o sursă din respectivul serviciu.

Potrivit altor surse din media, generalul Ghenadi Lopirev a fost arestat în orașul Soci (situat pe țărmul Mării Negre) în cadrul unei investigații privind concesionarea ilegală de terenuri pentru construcția infrastructurii destinate Jocurilor Olimpice în regiunea Krasnodar.

La Soci s-au desfășurat în februarie 2014 Jocurile Olimpice de Iarnă, cele mai scumpe din istoria acestui eveniment sportiv. Potrivit lui Boris Nemțov, liderul opoziției asasinat un an mai târziu, în organizarea acelor jocuri și pentru lucrările efectuate au existat fraude masive cu fonduri publice.

Conform ediției de vineri a cotidianului Izvestia, în apartamentul generalului s-a găsit o importantă sumă de bani, iar primarul orașului Soci, Anatoli Pahomov, este martor în acest dosar.

Agenții SFP au percheziționat sediile din Soci ale acestui serviciu, precum și primăria orașului, pentru a căuta documente incriminatoare.

Potrivit presei, Ghenadi Lopirev este responsabilul cu gradul cel mai înalt al SFP în regiunea Caucazului.

În ultimele luni au fost arestați tot pentru presupuse fapte de corupție mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv ministrul economiei, Alexei Uliukaev, aflat în prezent în arest la domiciliu.

Dar, potrivit sondajelor, circa jumătate dintre cetățenii ruși consideră că acest caz al ministrului economiei este de fapt o reglare de conturi între clanurile aflate la putere.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu