UNTRR atrage atenţia asupra termenului scurt de implementare a acordului comercial dintre UE şi Regatul Unit

UNTRR atrage atenţia asupra termenului scurt de implementare a acordului comercial dintre UE şi Regatul Unit

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salută finalizarea acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit, însă atrage atenţia că ambele părţi ar trebui să ofere suport complet companiilor şi operatorilor de transport rutier în respectarea prevederilor acestui acord, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

UNTRR menţionează că acesta conţine 1246 de pagini, în condiţiile în care mai sunt doar 3 zile până la încheierea perioadei de tranziţie, iar camioanele sunt încă blocate în portul Dover şi în regiunea Kent.

Organizaţia solicită Guvernului şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii să sprijine şi să informeze adecvat operatorii de transport rutier români în respectarea cerinţelor din acord, astfel încât transportul de bunuri şi persoane între România/restul statelor membre UE şi Regatul Unit să se desfăşoare în condiţii optime de la 1 ianuarie 2021, când Marea Britanie va părăsi piaţa unică şi uniunea vamală a UE.

Conform Acordului, începând cu 1 ianuarie 2021, atât transportatorii rutieri din UE, cât şi cei din Regatul Unit, vor putea efectua operaţiuni de transport marfă către şi din orice punct al teritoriului celeilalte părţi, fără a fi necesare autorizaţiile CEMT sau terţă ţară, cu condiţia să se îndeplinească standardele agreate privind siguranţa şi condiţiile de muncă.

De asemenea, vor putea efectua două operaţiuni suplimentare pe teritoriul celeilalte părţi (dintre care maximum o operaţiune de cabotaj pentru transportatorii britanici), limitând astfel riscul efectuării curselor în gol la întoarcere. Acordul mai prevede şi drepturi depline de tranzit (de exemplu, dreptul transportatorilor irlandezi de a tranzita Regatul Unit pentru a ajunge în UE). Totuşi, vor fi solicitate garanţii pentru taxele şi obligaţiile vamale, în acest caz transportatorii rutieri putând folosi carnete TIR, prin care se garantează plata taxelor vamale a mărfurilor transportate în regim TIR, sau Regimul de Tranzit Comun (CTC).

Autorităţile vamale britanice au testat cu succes folosirea carnetelor TIR pentru transportul dintre UE şi Regatul Unit şi au confirmat disponibilitatea de a fi utilizate şi după finalul perioadei de tranziţie.

De menţionat că, începând cu 1 ianuarie 2021, vehiculele grele cu MTMA mai mare de 7,5 tone care efectuează operaţiuni de transport rutier din Regatul Unit către statele Uniunii Europene trebuie să obţină un permis electronic - Kent Access Permit - înainte de a intra în Portul Dover sau Eurotunnel. Permisul ajută la gestionarea traficului, confirmând că şoferii au documentele corecte pentru controalele de import în UE.

Totodată, operatorii economici care vor efectua formalităţi vamale în Regatul Unit, inclusiv firmele de transport rutier, trebuie să obţină atât un număr EORI valabil în UE (RO EORI), cât şi un număr EORI valabil în UK (GB EORI) înainte de 1 ianuarie 2021.

Până la 30 septembrie 2021 inclusiv, şoferii profesionişti români pot utiliza cartea de identitate pentru a intra în Regatul Unit, dar după această dată va fi necesară deţinerea unui paşaport (simplu electronic sau simplu temporar). Şoferii angajaţi la firme de transport rutier româneşti nu vor avea nevoie de viză pentru şederi de până la 6 luni într-un an.

Cei 27 de ambasadori din ţările membre UE au aprobat luni, 28 decembrie 2020, acordul comercial încheiat cu Regatul Unit săptămâna trecută, ultimul obstacol pentru ca acordul să fie pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021.

Guvernele UE au timp până marţi, 29 decembrie 2020, ora 16,00, pentru a trimite aprobarea scrisă a acordului.

UNTRR menţionează că Parlamentul britanic este aşteptat să voteze acordul pe 30 decembrie 2021, în schimb Parlamentul UE a programat sesiunea de votare în luna ianuarie, refuzând ratificarea acestuia într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, acordul va fi în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021 chiar şi fără aprobarea Parlamentului European, urmând a fi aplicat provizoriu până la data de 28 februarie 2021.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…