UPDATE Alexandra Dulgheru a ratat calificarea în semifinalele turneului BRD Bucharest Open

UPDATE Alexandra Dulgheru a ratat calificarea în semifinalele turneului BRD Bucharest Open

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a ratat calificarea în semifinalele turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, după ce a fost învinsă de germanca Julia Goerges, a treia favorită, cu 7-5, 7-5.

Dulgheru (28 ani, 294 WTA), venită din calificări, a fost întrecută de Goerges (28 ani, 45 WTA), într-o oră și 44 de minute. Goerges a reușit 7 ași în acest meci, iar Dugheru niciunul.

Dulgheru o întrecuse pe Goerges în 2015, în sferturi, la Kuala Lumpur, cu 7-6 (5), 7-5, în sferturile de finală.

Alexandra Dulgheru va primi pentru participare un cec de 5.900 dolari și 78 de puncte WTA.

Sâmbătă, în semifinale, Goerges va întâlni o altă româncă, pe Ana Bogdan.

Rezultatele înregistrate, vineri, sunt următoarele:

simplu, sferturi
Carla Suarez Navarro (Spania, nr. 2) — Tatjana Maria (Germania, nr. 8) 6-0, 6-3
Irina Begu (România, nr. 7) — Pauline Parmentier (Franța) 7-5, 6-0
Anastasija Sevastova (Letonia, nr. 1) — Ana Bogdan (România) 1-6, 3-6
Julia Goerges (Germania, nr. 3) — Alexandra Dulgheru (România, calificări) 7-5, 7-5

dublu, semifinale
Katarzyna Piter (Polonia)/Maryna Zanevska (Belgia) — Jaqueline Cristian (România)/Cristina Dinu (România) [wild card] 6-2, 7-6 (3)
Catalina Pella (Argentina)/Nadia Podoroska (Argentina) — Elise Mertens (Belgia)/Demi Schuurs (Olanda) [nr. 2]. 2-5, abandon Pella/Podoroska.

Programul partidelor de sâmbătă, 22 iulie

Terenul Central — începând cu ora 15,00
Irina Begu — Carla Suárez Navarro, semifinale simplu
Ana Bogdan — Julia Goerges, semifinale simplu

după odihnă
Irina Begu/Raluca Olaru — Katarzyna Piter (Polonia)/Maryna Zanevska (Belgia), semifinale dublu

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă

2 VIDEO Lucrurile iau o turnură surprinzătoare în Rusia! Primii militari ruși luați prizonieri de gherila anti-Putin

3 Cum a devenit Austria fortăreața Rusiei în Europa / Amănunte greu de digerat despre o țară care s-a opus intrării României în Schengen

4 Contraofensiva a început cu stângul? Ucraina ar fi atacat cu șase batalioane mecanizate și două batalioane de tancuri în sudul Donețkului / Rusia susțin…

5 Mihai Tudose, în centrul unui scandal de hărțuire sexuală