UPDATE Fostul vicepreședinte al CJ Prahova Radu Ionescu, trimis în judecată pentru luare de mită

UPDATE Fostul vicepreședinte al CJ Prahova Radu Ionescu, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Radu Ionescu, a fost trimis, luni, în judecată de procurorii DNA Ploiești, în stare de arest preventiv, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în rechizitoriul întocmit în cauză se arată că, la sfârșitul lunii octombrie 2006, inculpatul, în calitate de vicepreședinte al CJ Prahova, a pretins și primit de la doi oameni de afaceri, care sunt denunțători în cauză, un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, pentru a sprijini societatea unuia dintre aceștia în derularea unor contracte de lucrări încheiate cu CJ și efectuarea la timp a plăților aferente.

"Inculpatul a primit folosința gratuită a autoturismului respectiv și ca recompensă pentru numirea și susținerea unuia dintre cei doi oameni de afaceri în funcția de președinte în Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale cu capital integral de stat", spun anchetatorii.

Conform sursei citate, Radu Ionescu a primit efectiv autoturismul în cauză la data de 1 februarie 2007, prin intermediul uneia dintre firme care, în perioada 22 decembrie 2006 — 11 mai 2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri ce derula contracte cu Consiliul Județean Prahova, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți, precum și celelalte cheltuieli aferente contractului de leasing și întreținere a mașinii, în valoare totală de 101.340,55 lei

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui bun imobil ce aparține inculpatului, până la concurența sumei de 101.340,55 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Radu Ionescu a fost arestat preventiv la data de 2 martie, iar ulterior a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliul Județean Prahova, a declarat, pentru AGERPRES, cel de-al doilea vicepreședinte al instituției, Bogdan Toader.

El a fost vicepreședinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, iar în primăvara anului 2015 a fost numit în aceeași funcție din partea UNPR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...