UPDATE Nicolicea: Comisia juridică recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală pentru Bejinariu

Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri că s-a decis prin vot ca în cazul Eugen Bejinariu comisia să recomande plenului să voteze împotriva cererii DNA de urmărire penală.

"Cu 16 voturi 'pentru', șapte voturi 'împotrivă' și o abținere, comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracțiunea 13, indice 2, din Legea 78/2000, infracțiune care nu exista la data comiterii faptei. În articolul 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004", a explicat Nicolicea, la Palatul Parlamentului.

Întrebat de ce anul trecut când s-a dat dat un raport pozitiv din partea comisiei pe aceeași solicitare nu s-a sesizat această neconcordanță legislativă, Nicolicea a spus: "Probabil persoanele implicate, mă refer la Parchet, avocați, colegi de-ai mei, nu au sesizat acest lucru. Acum a fost sesizat".

Potrivit președintelui Comisiei juridice, celelalte persoane pentru care a început urmărirea penală în acest dosar nu sunt discriminate, așa cum a afirmat procurorul general.

"Nu am să comentez ce a spus dânsul (procurorul general — n.r.), dar vă trimit la definiția discriminării: punerea unei persoane într-o situație de inferioritate față de altă persoană aflată în aceeași situație. Celelalte persoane la care face referire, dacă nu au calitatea de ministru, nu sunt discriminate față de domnul Bejinariu pentru că faptele comise în calitate de ministru nu pot să fie comise decât de miniștri, deci nu poate fi niciun fel de discriminare. Citiți deciziile Curții, care spune că aici nu este vorba de o imunitate, cum se spune, ci este vorba de o protecție procedurală pentru faptele comise în calitate de ministru. Mă mir că nu au fost citite aceste acte", a afirmat Nicolicea.

El a adăugat că decizia comisiei este una corectă din punct de vedere moral, pentru că ea se referă la solicitare, iar dacă solicitarea este greșită aceasta nu poate fi aprobată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan