Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”

Turista Roxy Chiriac a parcurs aproximativ 350 de kilometri pe Via Transilvanica și un total de 1.300 de kilometri pe două dintre rutele Camino de Santiago, respectiv Camino Francez și Camino Portughez. Inițial, ea credea că experiența acumulată pe Camino îi va fi de ajutor pe traseul românesc. Cu toate acestea, a descoperit rapid că cele două drumuri sunt fundamental diferite. „Nu au absolut nicio treabă una cu cealaltă”, a afirmat Roxy Chiriac. În viziunea sa, singurul element comun este statutul de trasee de lungă distanță și înțelegerea că mersul pe jos poate deveni o formă serioasă de călătorie. În rest, cele două experiențe sunt total opuse, fiecare având caracteristici distincte.

Camino: drumul comunității și al infrastructurii

Una dintre cele mai semnificative diferențe, conform Roxanei Chiriac, o reprezintă infrastructura. Pe Camino de Santiago, drumeții întâlnesc cu o frecvență mult mai mare sate, magazine, baruri și spații de cazare, cunoscute sub numele de albergue-uri. Traseul este intens circulat, fiind parcurs zilnic de oameni din zeci de țări, ceea ce oferă pelerinilor senzația de apartenență la o comunitate internațională, veche de sute de ani. Un aspect crucial pe Camino este comunitatea spontană care se formează între pelerini. „Pe Camino, oamenii se adună aproape fără să-și propună asta. Mergi singur, dar rareori te simți cu adevărat singur. Întâlnești pe cineva, mergi câțiva kilometri împreună, te reîntâlnești seara la cazare, mănânci împreună, povestești, apoi a doua zi porniți din nou”, a descris Roxy Chiriac.

Via Transilvanica: singurătate și autenticitate

Pe Via Transilvanica, experiența este radical diferită. Traseul este mult mai solitar și imprevizibil, iar din punct de vedere fizic, Roxy Chiriac l-a considerat mai solicitant decât Camino. „Pe Via poți să mergi kilometri întregi fără să vezi un alt om. Ore întregi. Mergi singur, prin pădure, pe dealuri, prin sate, pe drumuri de țară, și nu ai senzația că «participi» la ceva. Ai senzația că ești pur și simplu acolo”, a povestit turista. Dificultatea nu provine neapărat din diferențele mari de nivel, ci din acumularea kilometrilor, a urcărilor și coborârilor constante, a terenului schimbător, a vremii imprevizibile și a distanțelor mari dintre punctele de oprire. „Pe Camino ai mereu impresia că te poți baza pe drum. Pe Via trebuie să te bazezi mai mult pe tine”, a explicat Chiriac, adăugând că, în ciuda provocărilor, a trăit și pe Via Transilvanica „lucruri miraculoase”.

Video: Lindenfeld, un sat de pe Via Transilvanica.

Diferențe culturale și de cazare

În ceea ce privește cazarea, Roxy Chiriac a remarcat că pe Via Transilvanica, la Tășuleasa, a găsit un concept similar albergue-urilor de pe Camino, unde mai mulți drumeți împart aceeași cameră. Cu toate acestea, ea a observat că acest tip de cazare este mai puțin obișnuit pentru români. „Pentru cine a fost pe Camino, ideea de a dormi în aceeași cameră cu alți oameni, de a împărți un spațiu și de a te trezi dimineața alături de alți drumeți este ceva firesc. Dar nu știu cât de pregătiți suntem noi, românii, pentru asta. Suntem obișnuiți cu intimitatea unei camere doar pentru noi. Cu baia noastră. Cu spațiul nostru. Cu confortul nostru”, a detaliat ea. Pe Camino, împărțirea unei camere cu 10, 15 sau chiar mai mulți oameni devine o parte integrantă a experienței și contribuie la formarea legăturilor dintre pelerini. „Camino este, într-un fel, despre oameni din toate colțurile lumii. Via este mult mai mult despre oamenii locului”, a punctat turista. Ea subliniază că aceste trasee nu ar trebui comparate în termeni de superioritate, ci ca experiențe distincte. Camino oferă sentimentul apartenenței la o comunitate internațională vastă, în timp ce Via oferă exact opusul: spațiul necesar pentru introspecție și conexiune cu sine.

„Via nu este neapărat pentru oricine”

Experiența acumulată pe Camino a fost benefică din punct de vedere fizic și mental, dar nu a pregătit-o pe deplin pentru specificul Via Transilvanica. „Via cere să accepți singurătatea. Să nu ai mereu pe cineva în fața ta sau în spatele tău. Să nu te bazezi pe faptul că, după încă 5 kilometri, vei găsi un loc unde să bei o cafea sau să mănânci ceva. Să accepți că unele zile vor fi pur și simplu despre mers”, a relatat Roxy Chiriac. Din această particularitate, consideră ea, derivă percepția că Via Transilvanica nu este accesibilă oricui. Nu este vorba de o nevoie de performanțe sportive excepționale, ci de o anumită disponibilitate interioară.

„Nu pentru că ar fi prea grea. Nu pentru că trebuie să fii un superdrumeț. Ci pentru că trebuie să îți placă genul ăsta de experiență. Cu adevărat! Dacă nu îți place, devine mai mult o corvoadă decât o experiență unică pe viață. Să îți placă să fii singur. Să îți placă să mergi mult fără să se întâmple neapărat ceva. Să poți să stai cu gândurile tale” Roxy Chiriac

Turista este de părere că turiștii străini pot sesiza mai ușor farmecul traseului, deoarece privesc satele și peisajele românești dintr-o altă perspectivă. „Noi, fiind acasă, avem tendința să trecem peste toate astea mai ușor. Vedem un sat și ni se pare un sat. Vedem un deal și ni se pare un deal. Un străin poate să se oprească, să se uite și să spună: «Wow. Asta este România». Poate că avem nevoie să vedem și noi, din când în când, țara prin ochii celui care vine de la mii de kilometri distanță”, a adăugat Roxy Chiriac.

Viitorul Via Transilvanica: o identitate proprie

Concluzia sa este că Via Transilvanica nu trebuie să aspire să fie o replică a Camino de Santiago. „Nu este Camino românesc. Nici nu trebuie să fie. Via are șansa să devină ceva al ei. Cu toate lucrurile bune și cu toate lucrurile care încă lipsesc. Cu zilele grele, cu singurătatea, cu cazările care se dezvoltă, cu oamenii care încă nu sunt foarte mulți și cu locurile în care încă simți că ai descoperit ceva înainte să devină cunoscut”, a subliniat turista. Ea a adăugat că nu și-ar dori ca traseul să fie aglomerat pe viitor de restaurante, magazine și alte servicii comerciale.

Reacțiile la postarea virală

Mesajul lui Roxy Chiriac a generat numeroase reacții online, în special din partea românilor care au parcurs fie Via Transilvanica, fie diverse rute ale Camino de Santiago. O participantă la al șaptelea său Camino, aflată pe Camino de la Plata, a mărturisit că experiența ei semăna mai mult cu singurătatea descrisă pe Via Transilvanica decât cu aglomerația de pe Camino Francez. „Nu simt deloc că fac parte din vreo comunitate. Azi am întâlnit doi pelerini de dimineață, apoi nimeni, toată ziua. N-am găsit niciun bar ca să beau o cafea. Nada! Cred că acest Camino e mai asemănător cu Via Transilvanica decât crezi”, a scris ea. O altă femeie, care a parcurs recent Camino Portughez, a avut o experiență similară de izolare, notând însă că „drumul e prietenos, te conduce el, cu posibilitatea de popasuri, cazări”. Alți comentatori au contrazis ideea că românii nu ar fi obișnuiți cu dormitul în camere comune, amintind de cabanele montane din Carpați. „Românii care merg prin Carpați și dorm în refugii sau cabane dorm câte 10-15 în cameră”, a observat un cititor, evocând vechile cabane din Făgăraș, Parâng sau Bucegi. Alți participanți la discuție au apreciat că Via reprezintă o oportunitate de conectare, atât cu ceilalți, cât și cu sine, iar caracterul său încă necomercial îi conferă un farmec aparte. „Via este încă un copilaș. Depinde de noi cum va deveni la maturitate”, a încheiat un alt român.

Despre Camino de Santiago și Via Transilvanica

Camino de Santiago reprezintă o rețea de rute istorice de pelerinaj, toate convergând către Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, locul unde, conform tradiției creștine, se află mormântul apostolului Iacob cel Mare. Aceste pelerinaje, inițiate în Evul Mediu, sunt astăzi parcurse atât din motive religioase, cât și pentru experiențe culturale, sportive sau personale. Printre cele mai faimoase rute se numără Camino Francez, Camino Portughez, Camino de Nord și Camino Primitiv. Via Transilvanica este un traseu turistic și cultural extins pe peste 1.400 de kilometri, lansat în 2018 și finalizat integral în 2022. Drumul pornește de la Mănăstirea Putna, în Bucovina, traversează Carpații și Transilvania, pentru a se încheia la Dunăre, în orașul Drobeta-Turnu Severin. Traseul poate fi parcurs atât pe jos, cât și cu bicicleta, șerpuind prin sate pitorești, păduri dese, dealuri, zone montane și numeroase situri istorice. Este o călătorie prin diverse „ținuturi”, de la Bucovina și Terra Saxonum la Terra Dacica și Terra Banatica, fiind marcată de borne kilometrice din andezit, care constituie o veritabilă expoziție de sculptură în aer liber.

Explorează subiectele:

Via Transilvanica Camino de Santiago Roxy Chiriac

Distribuie Distribuie Comentarii