VIDEO Uite ce spunea Dragnea despre voi la RTV când erați în stradă

VIDEO Uite ce spunea Dragnea despre voi la RTV când erați în stradă

Voi erați în stradă, el la televizor. Mințind și jignindu-vă cu un rictus sfidător în colțul gurii. „Modul de organizare, dimensiunea finanțării acestor proteste — astăzi am înțeles că au venit cu autocare, cu microbuze, cu trenuri foarte mulți oameni aduși din teritoriu (...) — arată o organizare profesionistă. Asta nu arată o organizare spontană. Asta nu e un miting spontan, adică nu e numai spontaneitate. Există în spate organizare. Sunt și oameni care pur și simplu vin pentru că așa cred, sunt supărați, e dreptul fiecăruia...", a declarat liderul PSD la România Tv.

„Modul de organizare, dimensiunea finanțării acestor proteste — astăzi am înțeles că au venit cu autocare, cu microbuze, cu trenuri foarte mulți oameni aduși din teritoriu (...) — arată o organizare profesionistă. Asta nu arată o organizare spontană. Asta nu e un miting spontan, adică nu e numai spontaneitate. Există în spate organizare. Sunt oameni care pur și simplu vin pentru că așa cred, sunt supărați, e dreptul fiecăruia...", a declarat liderul PSD la România Tv.

El a adăugat că este foarte greu de precizat cine e responsabil pentru o astfel de organizare, dar și-a exprimat convingerea că instituțiile statului care vor să acționeze în spiritul stabilității acestei țări vor obține informațiile respective.

"Ordonanța a fost doar un pretext, un pretext al celor care au incitat enorm de multă lume de bună credință să iasă în stradă, prin dezinformare. Astăzi s-au publicat, am înțeles, stenogramele ședinței de guvern în care a fost aprobată o ordonanță a Guvernului Cioloș care a conținut o sută și ceva de modificări ale Codului penal. Tot într-o zi. Am înțeles că motivată tot de urgența generată de acel interval de 45 de zile, după care o decizie a Curții Constituționale anulează practic un articol din Codul penal. De la alegerile prezidențiale încoace, miza a fost PSD. PSD să fie rupt, divizat, sfâșiat, eventual, pentru a nu avea șansa să explice românilor ce se poate face pentru ei bine", a mai declarat liderul PSD.

"Nu eu am fost în stradă să incit oamenii. La primul miting, domnul președinte Iohannis a fost în stradă. Nu știu ce alte instituții mai sunt implicate, în schimb am văzut și eu, ca și dvs, conducători de multinaționale — companii care sunt bine primite și vor fi bine primite în continuare—, dar mi s-a părut mai mult decât incorect ca președintele unei bănci străine, un cetățean străin, să protesteze împotriva Guvernului. Normal, poate e supărat pentru legea dării în plată sau pentru alte lucruri, pe care noi le-am făcut pentru români. (...) Cine va plăti? Toți vom plăti, toți românii vom plăti această perioadă, generată nu de această ordonanță. Și-a asumat ministrul Justiției o comunicare defectuoasă, atât înainte, cât și după aprobarea respectivei ordonanțe. Acesta a și fost motivul pentru care prim-ministrul a decis să retragă ordonanța, pentru a arăta că nu există interesul cuiva anume pentru asta. Dar, în același timp, acum, încet-încet se vede că nu aceasta a fost miza, a fost doar un pretext", a arătat el.




Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…