Vladimir Putin decretează sancţiuni împotriva Ucrainei

Vladimir Putin decretează sancţiuni împotriva Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret ce impune restricţii economice Ucrainei ca urmare a 'acţiunilor inamicale' la care au recurs autorităţile de la Kiev, referire la sancţiunile impuse Rusiei de către Ucraina, transmite agenţia EFE.

Decretul semnat de Putin stabileşte 'măsuri economice speciale' împotriva Ucrainei, care ar putea consta în restrângerea vânzării de resurse energetice şi a investiţiilor ruse în economia ucraineană, precum şi restrângerea importurilor de produse agricole ucrainene, a explicat agenţiei Ria Novosti responsabilul Comisiei Dumei de Stat pentru Pieţe Financiare, Anatoli Aksakov.

Conform textului decretului, guvernul rus are sarcina să stabilească în mod concret ce vor cuprinde aceste sancţiuni, cum va fi garantată aplicarea lor, plus o listă cu persoane şi entităţi care vor fi supuse sancţiunilor ruse.

Decretul mai menţionează că sancţiunile vor putea fi ridicate dacă şi Ucraina, la rândul ei, renunţă la cele instituite de ea.

Guvernul de la Kiev a impus în luna septembrie sancţiuni împotriva companiilor ruse RZD Logistics, Promkompleksplast şi Gazgolder, acuzate de Ucraina de colaborare cu provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk.

Anterior, în luna mai, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat un decret cu sancţiuni împotriva Rusiei şi le-a prelungit pe cela instituite în anul 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea.

Sancţiunile decise de Ucraina vizează circa 1.750 de persoane şi peste 750 de entităţi. Persoanele supuse acestor măsuri sunt jurnalişti, politicieni, activişti, militari şi oameni de afaceri care desfăşoară activităţi în Crimeea, iar companiile ruse sancţionate de Kiev activează în domenii precum apărarea, producţia de tutun, aviaţie, transporturi, diverse alte industrii, finanţe, mass-media şi sectorul informatic. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu