Andrea Schaechter și-a încheiat mandatul de șef al misiunii FMI pentru România; ea va fi înlocuită de Reza Baqir

Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe Reza Baqir în funcția de șef al misiunii pentru România, în locul Andreei Schaechter, acesta urmând să efectueze o vizită la București în perioada 12 - 15 ianuarie 2016, informează, luni, reprezentantul rezident al Fondului în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

'Domnul Reza a fost numit șef al misiunii pentru România și va efectua o vizită în București în perioada 12 — 15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităților. El o va înlocui pe Andrea Schaechter, care și-a încheiat mandatul, după doi ani și jumătate, conform politicii uzuale a FMI de rotire a angajaților', se menționează într-un comunicat remis AGERPRES.

Reza Baqir este cetățean pakistanez și, înainte de a se alătura Departamentului pentru Europa al FMI, a deținut poziția de șef al Diviziei Datorii în cadrul Departamentului Strategii, Politici și Analize, timp de patru ani. În această calitate, el a contribuit la conturarea politicilor fiscale și de îndatorare în perioadele de criză care au afectat țări precum Cipru, Gana, Grecia, Jamaica, Portugalia, Ucraina și altele.

De asemenea, Reza Baqir a reprezentat FMI la întâlnirile Clubului de la Paris timp de câțiva ani. El lucrează în cadrul FMI de 15 ani, iar anterior a activat în cadrul Băncii Mondiale, în Institutul de Tehnologie din Massachusetts, dar și în cadrul Union Bank of Switzerland.

Noul șef al misiunii FMI în România are un doctorat în economie obținut la University of California at Berkeley și a absolvit Harvard University, se mai arată în informarea FMI.

AGERPRES/(AS — autor: Ana-Maria Vasile, editor: Oana Tilică)


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani

5 VIDEO O apariție bizară în transmisiunea SpaceX a declanșat teorii despre extratereștri