Creşterea economică determină reluarea creditării sau invers? Cea mai mare dilemă de la criză încoace

Creşterea economică determină reluarea creditării sau invers? Cea mai mare dilemă de la criză încoace

Letargia care a marcat economia în anii de criză s-a reflectat în situaţia sistemului bancar în care unu din cinci credite a ajuns să fie neperformant.

Cu toate că situaţia macro­eco­nomică s-a îmbună­tăţit, creditarea a avut o senzitivitate scăzută, rămâ­nând în ultimul an în teritoriul negativ. Ponderea activelor nete bancare în Produsul Intern Brut a scăzut până la nivelul din 2007, sistemul bancar întorcându-se în timp, înainte de nivelul de dinaintea aderării la Uniunea Europeană.

În ultimii ani s-au intensificat dezbaterile privind corelaţia dintre creşterea creditării şi redresarea economiei. Au existat voci care au susţinut că activitatea de creditare se va relua după ce economia va reveni pe creştere. Însă, revenirea creditării în teri­to­riul pozitiv se lasă în continuare aşteptată, deşi economia a fost pe plus.

Din martie 2013, în fiecare trimestru creditele acordate de bănci au înregistrat  scăderi, în termeni anuali, în timp ce evoluţia anuală a PIB a fost în teritoriul pozitiv. Iar pe fondul reducerii stocului creditelor private, exclusiv pe com­ponenta în valută, activele bancare au con­tinuat declinul anul trecut, ponderea acti­velor nete bancare în PIB intrând sub pragul de 60% pentru prima dată din 2007. În cinci ani de criză, ponderea activelor bancare în PIB a scăzut cu aproape zece puncte procen­tuale la 57,6% în decembrie 2013.

Economia a crescut anul trecut cu 3,5%, avans neaşteptat de mare, însă creditul privat a scăzut cu aproape 5% în termeni reali - cea mai dură ajustare de la începutul crizei. Şi în primul semestru din acest an PIB-ul a fost pe plus, cu 1,2%, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în timp ce creditul total a rămas tot pe minus. 


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

3 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

4 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

5 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist