Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

SUA îşi pierd supremaţia în 2014: China va deveni anul acesta cea mai mare economie din lume

Statele Unite ale Americii au cea mai mare economie din lume de 142 de ani, însă ascensiunea rapidă a „dragonului roşu” va pune capăt perioadei de dominaţie până la sfârşitul acestui an, reiese dintr-un studiu realizat de Programul Internaţional de Comparaţie al Băncii Mondiale, care reuneşte cele mai mari agenţii de statistică din lume. 

 

Rezultatele reprezintă estimarea cu cea mai mare autoritate în rândul economiştilor şi analiştilor. Studiul se bazează pe indici precum puterea de cumpărare şi valoare absolută a Produsului Intern Brut, transmite „Financial Times”. 

 

Până acum, se credea că SUA vor fi depăşite de China abia în 2016, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional. 

 

Avansul Chinei şi rapiditatea acestuia i-au uimit pe analişti. În urmă cu doi ani, Banca Mondială anunţa că schimbarea se va produce „înainte de 2030”. 

 

Încă din 2011, China a depăşit SUA în ceea ce priveşte producţia de bunuri, după ce americanii au deţinut prima poţizie timp de 110 ani. Cele mai recente estimări anunţă şi că, până în 2023, China va depăşi SUA şi în ceea ce priveşte sistemul bancar. 

 

 

În 2010, China a a devenit a doua economie a lumii, depăşind Japonia. În acelaşi an, salariile chinezilor au crescut, în medie, cu 30% şi au crescut constant de atunci. 

 

Creşterea economică susţinută a Produsului Intern Brut din ultimele trei decenii a dus la creşterea nivelului de trai al populaţiei şi la apariţia unei clase de mijloc. În ultimii ani au existat chiar trimestre în care China a importat mai mult decât a exportat timp de trei luni consecutiv. 

 

Acum, piaţa chineză este cea mai atractivă pentru retaileri. În timp ce statele dezvoltate încă se luptă cu efectele recesiunii, China a ocolit criza. Companii precum Louis Vuitton, Hermès, Armani, Prada şi Richemont au anunţat că profiturile înregistrate în ultimii ani s-au majorat considerabil, impulsionate de avansul economic al Chinei. Analiştii cred că, până în 2020, chinezii vor cheltui 74 de miliarde de dolari pe produse de lux. Anul trecut, chinezii au cumpărat mai multe autoturisme Ferrari decât orice altă naţiune.

 

 

În ultimele trei decenii, economia chineză a crescut constant. Chiar dacă în ultimii 10 ani nu a mai înregistrat ratele-record de creştere din anii 90, avansul se producea într-un ritm la care statele dezvoltate nu îndrăzneau nici măcar să viseze. Criza a ocolit aproape în totalitate puternica economie chineză, care s-a reorientat în momentul în care cererea din SUA şi din UE a început să scadă. 

 

Evoluţia spectaculoasă a fost privită cu scepticism multă vreme de pieţe şi economiştii avertizau cu frecvenţă de ceas elveţian că „următoarea mare criză va izbucni din China”. Statul reuşea însă să sfideze orice anunţ pesimist, iar economia continua să crească. Faptul că strategiile folosite de-a lungul timpul de Beijing pentru a obţine această creştere -  relocările în masă, ridicarea proiectelor aberante de infrastructură, devalorizarea artificială a monedei naţionale pentru a-şi avantaja exportatorii, acordarea iresponsabilă de credite, apoi îngheţarea creditării - sunt criticate dus pe plan internaţional a contat mai puţin pentru puterea comunistă, care a mers înainte cu planurile de dezvoltare a „capitalismului de stat”. 

 

La mijlocul anilor 2000, fiecare yuan acordat împrumut de o bancă genera aproximativ un yuan în Produsul Intern Brut. În 2012 însă, trei yuani acordaţi de bănci generau un yuan în PIB, potrivit datelor companiei de cercetări IHS. 

 

Economia chineză a crescut în ultimii doi ani într-un ritm mult mai lent decât anticipau specialiştii şi oficialii de la Beijing, dar a crescut. Luna aceasta, activitatea industrială a avut un avans semnificativ mai mic faţă de cele înregistrate de la începutul acestui an. 

 

În acest context, temerile privind instabilitatea şi lipsa de fundament real al „boomului” din China au fost reactivate, iar investitorii au început să fugă de pe bursele chineze.

 

Reticenţa faţă de economia chineză are la bază mai multe motive. În primul rând, dobânzile tot mai ridicate la care se împrumută între ele băncile din China au creat temeri privind izbucnirea unei crize de lichiditate. Pentru că băncile obţin foarte greu fonduri una de la alta, atunci ele acordă tot mai greu credite companiilor şi cetăţenilor. Aceasta este consecinţa strategiei anunţate şi aplicate de Beijing în ultimele luni. 

 

 

 

Motivul pentru care banca centrală a Chinei acţionează astfel este simplu. În ultimii ani, China s-a bazat pe modelul „creştere pe credit”. Autorităţile locale şi companiile deopotrivă s-au împrumutat masiv pentru a materializa planurile ambiţioase de dezvoltare a infrastructurii. Oraşele-fantomă cu zgârie-nori pustii, autostrăzi suspendate cu câte patru benzi pe sens, reţele feroviare de mare viteză - toate s-au făcut cu bani de la bănci. 

 

 

 

Majoritatea acestor împrumuturi sunt contractate însă prin companii sau vehicule de investiţii controlate de guvern, dar care permit astfel ca datoriile să fie ascunse - în loc să apară ca datorie publică guvernamentală, ele sunt considerate datorii ale sectorului privat. 

 

„Modelul de creştere economică bazată pe credit este clar că se dărâmă. Asta poate conduce la o problemă masivă şi la o criză a deflaţiei similară celei prin care a trecut Japonia”, explică Charlene Chu, analist în cadrul agenţiei de evaluare financiară Fitch. 

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 FOTO Simona Halep / „A fost o seară magică la balul de la Wimbledon, nu o voi uita niciodată”

2 VIDEO Priviți-o cum fuge, nenorocita, când e întrebată despre 10 august și Carmen Dan! Oameni buni, a fugit de…

3 STENOGRAME Cum s-au păruit Dăncilă și Firea în CEx. Degringoladă TOTALĂ în PSD!

4 ALERTĂ CIRC în PSD! Carmen Dan demisionează de la Interne și-o atacă pe Dăncilă! „PSD a cedat în faţa lui Ioha…

5 GRAV! Șefa Curții Supreme spune ADEVĂRUL despre călăii PSD din CCR! „Care au fost interesele?”

recomandări

Te ia DNA: ISU

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

O româncă a călătorit prin toată lumea să facă poze cu femei frumoase din 37 de țări